Abandon voluntar

Pentru-a nu știu câta oară

mă înnourasem, căutând seninul
în același loc de suferință –
urgența lui, strâmtă, lângă durerea mea.
 
Am văzut cât de înapoi ajunsese,
cum toate reumatismele
se puneau pe seama indolenței,
a neîndurării, a păcătoșeniei.

Părea o glumă.
Până și mila avea gust de batjocură.
 
La douăzeci și doi de ani,
cu doi copii,
devenise o ruină,
slăbit din cale-afară,
silit să accepte tratamentul.
 
Începeau să-l lase picioarele.
Mizeria i se prelingea până în ghiozdan:

„democrație pe linie de plutire,
și linie, în loc de semnătură.”
 
Eli Gîlcescu
3 oct. 25

Nu am cum

... să câștig din pierderi.

Nu aici.

Coborând

brusc dincolo,

poate o umbră sau un gând, când ți-au rupt legăturile

tot mai slabe,

mai nesigure.

Mă tot gândesc cum ar fi dacă aș da zilele îndărăt,

să-mi spui că a fost doar o glumă proastă sau așa ceva.

Ce stupid!

Să facă alții ceea ce ar fi trebuit să faci tu mai bine cu sufletul,

să-l repari,

într-o lume cu atâtea capcane,

un iad.

E timpul să-i înveți, fiindcă au păcătuit.

#Eli Gîlcescu