Pentru-a nu știu câta oară
mă înnourasem, căutând seninulîn același loc de suferință –
urgența lui, strâmtă, lângă durerea mea.
Am văzut cât de înapoi ajunsese,
cum toate reumatismele
se puneau pe seama indolenței,
a neîndurării, a păcătoșeniei.
Părea o glumă.
Până și mila avea gust de batjocură.
La douăzeci și doi de ani,
cu doi copii,
devenise o ruină,
slăbit din cale-afară,
silit să accepte tratamentul.
Începeau să-l lase picioarele.
Mizeria i se prelingea până în ghiozdan:
„democrație pe linie de plutire,
și linie, în loc de semnătură.”
Eli Gîlcescu
3 oct. 25
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu