Lecția dimineții

Uneori supraviețuirea înseamnă să te aduni. Până la ultima ureche.

Și mă bucur că am găsit-o pe pagina Mihai Șora: „Sunt zile când trebuie să te închei până la ultima ureche.”

Are exact acel amestec de joc și înțelepciune care face o metaforă să pară vie.

Eli Gîlcescu

12 aug. 2026

Nu mai țin socoteala zilelor bune de multă vreme

Nici a sărbătorilor.
Prea multă zarvă în orașul tihnit de odinioară.
 
Nu mai aud glasurile vesele ale copiilor,
oamenii, la porți, urmărindu-i.
Adevărata zarvă se isca din senin —
uneori jucau mingea.
 
Rareori se opreau din joc.
Doar când trecea vreo mașină.
Fără să se teamă și fără să pățească ceva.
Era o înțelegere mută între ei.
 
Apoi, spațiul dintre case s-a micșorat:
ici-colo o vilișoară, un bloc.
S-au înmulțit și mașinile.
Nu se mai fereau de copii.
 
Tot din senin, într-o dimineață, s-a scos piatra cubică.
Fără să facem nimic.
Știind că gurile de canal erau nezidite,
că lucrările erau vechi…
 
Au început lucrările de asfaltare.
Dar și marea orgie –
un dans desfrânat, zgomotos.
 
Eli Gîlcescu
12. oct. 2025

https://audunstrigat.blogspot.com/2025/10/doua-zile-aceeasi-tacere.html?zx=e578d8bcaa67bb9e

Jocul „de-a joaca“

Un vis de copii       

rătăciţi de amor 

în jocul „de-a joaca“

o dorinţă îşi pun

atunci în Ajun

să mai cadă o stea

Eli Gîlcescu