că
răsar de la sine,
purtând pe umeri
numele lor.
strigăt în casă,
nodul pe limbă,
între cele cinci praguri înguste,
greu de trecut,
de iubit,
înregistrat,
nici metaforă, nici vibrație,
într-o limbă veche,
de lemn,
fără ură.
răsar de la sine.
Nu știu ce m-a inspirat mai întâi
zborul tău extatic
cerul împletit de vise cu cireșe dulci-amare
în loc bun
plete încâlcite de umbre
în lumină crepusculară
palmele cosașului golite de seve
Dacă n-aș fi
tot aș ști cum ai fi peregrin
într-un poem de metafore inedite
după voie
o explozie de fantezie
disruptivă
oricând la îndemână
și mai mult încă
Eli Gîlcescu
5.02.2024, Burlington
îmi spun povestea noastră
altfel de cum o știu,
din alte locuri, mai aproape de Dumnezeu,
ca din lăuntrul Lui.
Nu e o metaforă, e doar un joc despre tăcere,
tot mai multă tăcere,
de departe,
tot mai departe,
cântecul balenei albastre.
O combinație de sunete, emoții.
Atunci când se oprește din cântat,
cânt eu.
Eli Gîlcescu
... îmi spun povestea noastră
altfel de cum o știu,
din alte locuri, mai aproape de Dumnezeu,
ca din lăuntrul Lui.
Nu e o metaforă, e doar un joc despre tăcere,
tot mai multă tăcere,
de departe,
tot mai de departe,
precum cântecul balenei albastre.
O combinație de sunete, emoții.
Atunci când se oprește din cântat,
cânt eu.
Eli Gîlcescu