Pragul

Și această candoare
mă împiedică să văd
de parcă m-ar trezi
atingerea unei liniști netulburate
 
forțată fiecare fibră,
atinsă de os –
o luptă împotriva atrofierii –
inamicul meu,
liniștit, ba chiar
cu o expresie de mulțumire,
m-a luat de brațe, de mâini, de picioare
într-un haos,
 
fără să știu cât de repede mi-a
dat drumul anul cel vechi,
cum m-a primit cel nou,
cu ochi de mirare
 
acolo unde ursita mai păstrează
locurile acelea
lovite din străfunduri
 
glasul sângelui –
viorile de sub vișini
 
viața –
prag de lumini

 
Eli Gîlcescu
31 dec. 25 – 1 ian. 26

Tot din Colecția „Liniști de vară“, 2019

Un alt înțeles al vieții

Un bobârnac.

Acest supra-eu, făcut din amestecuri al atâtor euri eterogene, care ține de forța și frumusețea expresiei artistice.

O carte, ea însăși o artă, în întregime – nemapomenitul joc, în salturi de emoții bruște și continue – într-o armonie complexă, o sensibilitate rafinată și în multe direcții.

Am putut să respir cu mintea, preocupată de „acele imagini multe dintr-însele bobârnacuri metaforice“, cu șoșoni de extaz parabolic… spre zări epileptice.

Ceea ce scriu se datorează întâmplării unei liniști de vară la moșia Gâlceștilor, sub nucul maiestuos, încercând, cât de cât, poezia din Măiagul Gorjului, forfotind prin gropile/ unui viitor devastat/ de iluzii (urmează)

Eli Gîlcescu

cu Isabela Gîlcescu și Vianu Mureșan, „liberi/ să levităm prin golul/ vrutelor și nevrutelor“