Eram ca
într-un joc cu mine, contagios
brusc,
ochii se
întunecau,
din ce în
ce,
într-o
fierbințeală de nestăpânit,
mi-au
încetinit zborul
în rând cu
nespovediții și neîmpărtășiții,
fără
lumânare, număram flori
sălbatice păsări
care-mi cântau pe gratis
ceasuri
cu
arcurile date peste cap amuțit-au
ultima
rugăciune
ascunsă
sub
zăpezi, dimineața,
mușcându-mi
de teamă
genunchii păcătoși
singurul
adevăr,
într-un
alt poem,
fără
cuvinte
mâna mea,
într-o
ultimă sforțare,
luă pliculețul cu zahăr.
Și liniștea
îmi păru
fără
sfârșit
Eli
Gîlcescu
