Dragii mei prieteni din Arta conversaţiei

Când veţi citi aceste rânduri, eu voi fi deasupra Oceanului Atlantic.

A fost o noapte albă, în care gândurile au pus stăpânire pe mine şi m-au făcut să înţeleg sensul prieteniei, sensul iubirii, sensul darului pe care ni-l oferim, necondiţionat, zi de zi, însoţindu-ne prin labirintul Artei conversaţiei, cu tot ce avem mai bun, mai frumos în noi. Plecarea mea poate fi un succes, poate voi ajunge la timp înapoi, poate mă voi înscrie pe o altă orbită, poate mă voi înălţa prea sus, poate resursele se vor epuiza, poate că ne vom întrerupe corespondenţa, dar v-am lăsat semne peste tot, în Arta conversaţiei, în cronologia mea, în cronologiile voastre… Dacă păşiţi pe urmele mele, mă veţi auzi, mă veţi simţi, mă puteţi vedea cu sufletul…Despre ce aţi însemnat voi pentru mine, am scris prea puţin… Despre gândurile voastre, despre frumuseţea trăirilor, despre tăcerile prea tăcute; despre poeziile voastre, despre linia melodică a sufletului vostru, mereu în armonie cu a mea. Pentru că nimic nu a rămas neascultat, nimic nu a rămas necitit sau neprivit… Am încercat să împletesc cuvintele mele în cea mi fină ţesătură, să vă mângâie lin, să vă înveşmânteze sufletul. Şi toate, numai din respect, prietenie, iubire, ca mijloace ale izbăvirii noastre. Şi acestea s-au revărsat într-o clipă, asemenea iubirii fluturilor, în plină vară, clipa eternă, iubirea, ca miracol al vieţii, garanţie sigură a vieţii pe pământ. Cred că parfumul sfios şi stăruitor al poeziei iubirii, aici, la Arta conversaţiei, unde ne-am dat mâna, cu prietenie, într-un miez de noapte sau miez de zi, va ajunge la timp, să vă înmiresmeze sufletul… 

        2012-04-16 – Eli Gîlcescu

Legături

Nimeni nu va putea să mă despartă vreodată de gândurile mele, Ele îmi menţin legăturile vii, mă ţin în viaţă.

Eli Gîlcescu

Acasă

Eli Gîlcescu

Dumnică canadiană

În păru-mi de argint

o simfonie 
viori ce vin
pe rând

m-ademenesc

iar eu râzând

mă las în voia lor

Eli Gîlcescu

2012-04-13

Ce-i Dincolo

Ce-i Dincolo, se-ntreabă

Mielul, la capătul de iesle

Ce-i Dincolo, de-i grabă

Pentru unii, şi mă cheamă

Ce-i Dincolo, să fie tot obidă,

Tot ocară, sau neliniştea

Amestecată cu zeflemea,

Cu spaimă…

Iar ochii lui ce negri,

Cu urechile ciulite,

Scot un freamăt ascuţit:

Şi-au amuţit

Morminte.

Eli Gîlcescu

2012-04-13

Bucuria regăsirii

„Nu am ştiut cum să încep acest mail. Nu am ştiut cum să-l încep şi nu am ştiut nici cum să-l continui. Evident, ar fi fost varianta unui mesaj scurt, politicos,'standard', de genul: „salutări, cu respect, din partea unui fost elev...”, dar nu cred că avea niciun rost. Am primit, în urma cu 3 ore, adresa dumneavoastră de e-mail, dar abia acum, am reuşit (sau cred că am reuşit) să leg câteva idei. Au năvălit, dintr-o dată şi din toate părţile, amintiri, s-au legat încet-încet între ele, s-au cristalizat în sentimente care nu aşteptau decât să fie înţelese şi exprimate. Cred că aici e partea dificilă. Sunt lucruri foarte clare, limpezi, care atunci, când sunt puse în cuvinte, îşi pierd strălucirea, devin nişte banalităţi amorfe. Dar această exprimare stângace este singurul instrument pe care îl am şi îl folosesc cu speranţa că, într-un fel miraculos, se vor insinua în ea lucruri ce chiar merită spuse. Am găsit site-ul dumneavoastră, am văzut pozele... Mi-am amintit de întâlnirile, mai mult sau mai puţin recente, cu foştii colegi.... Nu s-a schimbat nimic, nimic esenţial, dar am descoperit, cu mirare, că mi-este greu să mă recunosc pe mine cel de atunci. Probabil suntem prea agitaţi, prea concentraţi pe diverse lucruri, importante sau nu, prea prinşi în vârtejul unor nimicuri şi uităm de unde am pornit, din ce „pici” de clasa I, le uităm visele, sentimentele, experienţele... şi este păcat. Este nevoie de linişte şi de o anumită înţelepciune pentru a nu pierde nimic din lucrurile, poate mărunte, dar într-adevăr valoroase pe care le-am adunat. Şi atunci, este foarte bine când vine o vecină cu o foaie de hârtie şi spune: 'Ai aici adresa învăţătoarei tale, doamna Eli Gîlcescu. Întreabă de tine, să ştie ce mai faci...' Nu cred că este bine să se facă reuniuni numai la cifrele rotunde, 10, 20 de ani. '17 ani de la absolvirea clasei a IV-a' sau '21 de ani de la începutul şcolii' pot fi pretexte la fel de bune... Probabil nu am reuşi să ne strângem nici jumătate din cei 42-45, câţi eram atunci, dar....”

Cu respect şi cu bucuria regăsirii,

Emil Diculescu, clasa I E,

în urmă cu 20-21 de ani.”

Obiceiuri de Florii

De Florii oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina  pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Există credinţa că abia acum, pomii prind putere să înfrunzească. De aceea, nu se plantează pomi înainte de Florii, de teama ca aceştia să nu rămână fără rod. Stupii sunt împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. iar mâţişorii sunt aruncaţi în curte, când începe să bată grindina. Ramurile de salcie sfinţite sunt utilizate şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghit mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încing cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Există şi obiceiul ca părinţii să-şi lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când vin de la biserică. Atunci vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.