aprilie 22, 2012

Miracol



 Oamenii de  dincolo de zidul de sticlă, care-mi intră, zi de zi, în casa mea, trăind, împreună, îmi întrevăd mişcările, îmi surprind zâmbetul, mereu în aşteptare... Pentru ei, barierele sufletului sunt mereu ridicate, intrările au devenit sigure, încât am impresia că ne cunoaştem de-o viaţă. Sunt, mereu, cu un pas înaintea gândului, această chemare spre dimineţile însorite, spre cunoscutul necunoscut sau invers - o chemare dulce şi tăcută până când gândurile se contopesc şi devin o singură adiere de fericire... Ei au devenit hrana mea zilnică, preţuind fiecare întâlnire virtuală, fiind cu gândul la cea care va veni, dar niciodată, la cea care nu va veni... Sunt atât de nonconformişti, cu probleme, cu întrebări, cu răspunsuri care mai de care mai  interesante... Trăiesc şi scriu o poveste adevărată, o poezie a iubirii, pe care o scriu în tăcere şi în care puterea gândului a devenit suprema avuţie. Poeziile lor le port cu mine, parcă au intrat până în adâncul sufletului meu şi de acolo, îmi vorbesc şi parcă le-aş recunoaşte chipurile, vocile, iubirile, viaţa. Glasurile lor, diafane, se plimbă prin inima mea, dansează şi acum, când am terminat de citit, de scris, de adăugat câte un semn, ca amintire din partea mea, prin locuri ascunse; dar dacă vor intra în jocul meu, mă vor descoperi, peste ceva timp (şi mi-l doresc cât mai aproape), cu poeziile lor rostite într-o lume reală, aşa cum ne-a fost dată de la Dumnezeu, la lumina zilei, printre frumuseţile pământului, aproape de firul ierbii, să ne mişcăm în voie, să ne bucurăm, să ne privim, să ne cunoaştem. Doar aici, pe pământ, putem desăvârşi şi înnobila iubirea, ca ea să dăinuie etern. Să păşim, alături de ea, transformând-o în cea mai frumoasă floare... Şi pe fiecare floare, să însemnăm un dor, pentru fiecare dor, să ţesem un vis, şi din fiecare vis, să ne trezim iubind, fremătând pentru fiecare cuvânt aşternut, pentru fiecare sunet şoptit, dintr-un decor sublim al iernii, ajungând la simfonia de primăvară reînviată... Încă, încă un miracol, aici, pe pământ...

Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu