E prea târziu
să-mi ceri surâsul
împietrit în taina
unei nopţi de vis;
pot să-ţi ofer o lacrimă în plânsul
cireşilor ce-n
primăveri au nins…
văd că-n
sufletu-ţi, mereu, e noapte,
de când l-ai
pierdut şi ai uitat
să alergi prin
iarbă moale, şi din toate
florile, s-alegi doar una care n-a trădat;
e prea târziu şi
pentru simfonia
unui suflet pur,
nevinovat;
demonii
trădării-ţi vor frânge armonia
umbrelor ce se
pogoară din înalt,
care te aşteaptă
la răscruce
să-i aşterni şi versul cel sărman
multe patimi vei
ţine-n palme, şi o cruce
peste cântul
rece, ce ajunse un morman
de necuvinte şi
de neiubire,
fără dragostea
cea oarbă, ascunsă-n flori,
dusă spre o altă izbăvire;
tu pierdut, întru
vecie, printre nori,
căutând surâsu-n
lacrima din zori…
Eli Gîlcescu –
28-04-2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu