Ploaia

Când țes ploaia cea din cer

o adun
o împreun

cu rod vieții
fir năuc

prea devreme
prea târziu

cine (va) 
când (va) 
amurg 

unic sens 
grădini plângând

Ei Gîlcescu

Chiar ți-a fost dor?

Și glasul pieri atât de singur în asfințit 

Eli Gîlcescu

Prea dor

Ce vis căzut din bolți

de crengile se pleacă

slobod 
peste vetre 

nopți de chin

și murmurul de ape

Mă sting când vine noaptea

din cer mai cade ziua

dureri să o inunde

Nu mă privi, copile!

Nu plânge!

Și fruntea n-o pleca,

nici griji să n-o însemne!

Tu poart-o cu sfială,

cruț-o încă o zi

De nu-s toate,

mai pune-un lemn pe foc

și iartă

Eli Gîlcescu

Nerăbdare

Și pământul
îndulcit
de ploi
peste mijlocul înflorit
 în dezmăț

Eli Gîlcescu

În seama unei clipe

Desgolită de iubire 

alta
altfel
trist amurgu-i știe plânsul
prea târziu
poate

aceasta-i ultima viață
Doamne, 
prea îi destrami zborul

în mii și mii de clipe
una-i sacră 
neclintită
și în ea zidită-s eu
fără iarnă 
fără suflet
alta 
altfel 
când visarea-i necuprinsă
mai mereu

prea m-apasă să renasc

Eli Gîlcescu

În altă viață

Ne recunosc primăverile

și cântecul nostru, tot acolo, din când în când,

de-a lungul nopților,

cireși înfloriți, câmpuri de privighetori

și dragostea

cea care ne știe pe de rost,

de care nu ne putem dezlipi, orice am face

                                

Eli Gîlcescu

O lume de miresme

)