Așteptam
trenul. Dacă n-o să vină! Dacă...
Eram
fericită, știindu-vă cu șampanie, cu îmbrățișări și sărutul sub vâsc.
Doar trenul
meu întârzia. Stăruiam cu privirea, singură, mereu mirată, într-o dulce
așteptare.
Era devreme
când am ajuns la Otopeni. Aglomerație, lume zgomotoasă.
1
Ianuarie, început de an.
Știi cum
se spune în Ardeal:
„Bagă de
seamă cine îți trece pragul mai întâi! De-i parte femeiască, vei avea gâlceavă
tot anul. Dacă e fecior, vei avea spor și câte și mai câte... ca să meargă bine
tot anul“
La aeroport
nu m-a sorcovit nimeni. A trebuit eu să-i sorcovesc cu mai mult de 5 euro (o
cafea).
Cu un surâs
trist, am trecut la controlul bagajelor, fără ca cineva să-mi zâmbească. Nimeni.
Și ziua mea se închidea, încet-încet, ca o durere tăcută și învinsă
Eli
Gîlcescu