Un prieten de care mi-e dor

A iubit poeții. El însuși poet. Nu s-a vrut înregimentat în vreo uniune. Nu știu dacă avea un clasament. Dar poezia i-a fost dragă. Era liniștea însăși pe care o stăpânea cu delicatețe. N-a intrat în jocul subiectiv al imprudenței. Dacă aveai norocul să-ți citească o poezie, erai printre ai lui. Nu mi-a citit niciun poem. Dar nu eram un nimeni pentru el. Și o simțeam de câte ori îl căutam. Avea încredere în mine. Acum, de departe, pot să-i vorbesc ca unui prieten. Prieten 

perfect. Așa era. Pentru mulți. Și nu exagerez. Când intra undeva măsura cu un zâmbet pe fiecare. Lumina cu candoare jocul nostru pe terenul artei, uneori salvându-ne de pericolul alunecării în prăpastie – singurul loc pe care l-a înnobilat în nota impresionabilității discrete, fine.

M-a acceptat în Curtea cu Prieteni. Iar prietenilor din grupul Arta Conversației, ca o legănare delicată pentru poezie, le-a pregătit o stare sufletească inefabilă în locurile încărcate de istorie, Poiana lui Mihai.

Pentru amintirea de azi, un nume în litere –  VIOREL GÂRBACIU – cu timpul cicatrizate de eternitatea lui.

Eli Gîlcescu

12018-08-13

Photo: Pusdrea Mariana