Pariu pe prietenie... (2)

Nimic mai frumos! Așa am descoperit-o!

Ascultând Anotimpurile lui Vivaldi, acest poem rotund și luminos.

Sau unul zbuciumat, neliniștit și melancolic, uneori suport pentru propria construcție poetică. Puțini au înțeles cu ce contradicții se lupta. Pentru propria existență.

Ce ciudat să-mi amintesc de aceste „priveguri“ de vară, unde fumul țigărilor urca ca o tămâiere rituală peste ultimul gong al celor de dincolo, liberi și împreună: Viorel, Mariana, Clara, Andrei...

Au ales-o să ne adune în aceeași lumină dulce. Atât de delicată, atât de generoasă, atât de apropiată Sărutului, într-un altfel de aranjament muzical, aidoma sonatei Rămas bun de Beethoven. Când fiecare poem, un cântec, fiecare cântec, un poem, fără să se oprească, doar să ne învețe cum să păstrăm lumina...

În ce loc, în ce zi, pe neașteptate, să ne întoarcă clipe, „destine cu har“

și câteva gesturi uitate, care însuflețesc 

„atunci când fantasmele capătă trup și lumină“.

Și timpul trece, și anii zboară, și locurile se ocupă, și ce de întâmplări să mai fie, ce cântec de mulțumire, ce sărut, ce #vis...

Eli Gîlcescu

26-27 iulie 21

Un prieten de care mi-e dor

A iubit poeții. El însuși poet. Nu s-a vrut înregimentat în vreo uniune. Nu știu dacă avea un clasament. Dar poezia i-a fost dragă. Era liniștea însăși pe care o stăpânea cu delicatețe. N-a intrat în jocul subiectiv al imprudenței. Dacă aveai norocul să-ți citească o poezie, erai printre ai lui. Nu mi-a citit niciun poem. Dar nu eram un nimeni pentru el. Și o simțeam de câte ori îl căutam. Avea încredere în mine. Acum, de departe, pot să-i vorbesc ca unui prieten. Prieten 

perfect. Așa era. Pentru mulți. Și nu exagerez. Când intra undeva măsura cu un zâmbet pe fiecare. Lumina cu candoare jocul nostru pe terenul artei, uneori salvându-ne de pericolul alunecării în prăpastie – singurul loc pe care l-a înnobilat în nota impresionabilității discrete, fine.

M-a acceptat în Curtea cu Prieteni. Iar prietenilor din grupul Arta Conversației, ca o legănare delicată pentru poezie, le-a pregătit o stare sufletească inefabilă în locurile încărcate de istorie, Poiana lui Mihai.

Pentru amintirea de azi, un nume în litere –  VIOREL GÂRBACIU – cu timpul cicatrizate de eternitatea lui.

Eli Gîlcescu

12018-08-13

Photo: Pusdrea Mariana