A trecut destul de multă vreme până am reușit să încep a
povesti toate prin câte am trecut. În
decembrie. Pe la mijlocul lui. Când, brusc, m-a lovit o durere îngrozitoare în capul pieptului. Nici să respir și o
senzație de sufocare. Iar neputința de a da un telefon, în vreme ce inima se
fărâmița în mii de inimi în care mă înecam. Eram singură. Doamne! Câte lucruri despre care nu pot vorbi! Prea multe. Într-un
timp ireal de scurt, într-un timp în afara timpului. Uneori și lacrimile nu erau ale mele. Prea multă durere.
Și inima grea. Ca plumbul. Mi-am folosit mâinile. Aveam
nevoie de ele să-mi descleșteze ghearele. Era poate unica clipă sau ultima. Și
de câte ori se făcea zi, toată lumina, câtă rămăsese, într-o ultimă respirație
stinsă, mă pregătea pentru asfințit, cu degete surde și oarbe. Nu, nu am strigat
după ajutor. Mă luptam cu mine. Și totuși, căutam ceva. Poate o clipă miraculos
de lungă sau încă o zi înaintea ei. Sau mai mult decât atât. O carte, un poem, dincolo
de apăsări și fragilități, mai aproape de fiecare bătaie mai calmă a pulsului
meu, să mă îmbrățișeze strâns... Dar nici ele n-aveau ce să-mi mai spună. Și-au
făcut sărbătoare din zilele mele de răbdat.
Eli Gîlcescu
Ploaia din Ajunul Crăciunului
RăspundețiȘtergereMă întorceam de la spital. Ploaia începuse pe neașteptate. A ținut până acasă. Îmi plăcea s-o privesc. Nehotărâtă, la întâmplare. Nu semăna cu cea de vară. Ploaia din după-masa de Ajunul Crăciunului. Cu inocență, avea grijă numai de-ale ei. Se lipea de parbrizul mașinii, poate din pasiune sau cu gândul mângâierii celor care mai erau încă la poartă cu coșul plin de colaci, mere sau eugenii pentru a le împărți celor plecați în pițărăi sau colindeți.
Așteptam în fiecare dimineață să se întâmple ceva, altceva cu mine, în afară de somn. Somn continuu. Mă agățam de scris, dar nu reușeam să-mi găsesc inspirația. Eram într-o stare de blocaj. Toate simțurile s-au șubrezit. Am început să mă obișnuiesc cu durerea. Cu apăsarea ei. Cu întrebările de care mă temeam, căci avea un fel răutăcios de a mă chinui. Și vorbesc cu ea ca și cum aș vorbi cu tine. Uneori stau s-o ascult. Cu Nitromint. (E. G.)