Uneori

... când nu-mi găsesc locul

ca păsările 

simt apropierea furtunii

îmi pare că nciun zâmbet

pe ici

pe colo

nu-i de-ajuns

să-mi împace sufletul

 

Eli Gîlcescu

Pe o singură notă

Grădina

din ce în ce mai singură

are nevoie de mine să urce

până acolo unde iluzia unui zâmbet 

la întâmplare

vrând-nevrând

tulbură

un răgaz de vară

cu totul diferit

și nu știu ce va urma

Eli Gîlcescu

Neliniști de vară

Eli Gîlcescu

Și acel freamăt al ploii

Un flecușteț de nor cu răbdare de insectă,

inundând cu dispreț diminețile de vară.

Cerul palid, tot înșelător rămâne –

un mare gol monoton,

grav.

Doar eu, una cu ploaia,
m-afund, fără să prind rădăcini.

Sunt una cu ploaia,

cu tine,

cu Dumnezeu.

Eli Gîlcescu

Până în locul primei minuni

Parcă ar fi ziua aceea de minune,

ca o legănare de vară,

până azi,

când,

peste grădini și trandafiri,

inima mea a început să bată,

fără să știi, frântă de durere.

Pesemne că nu-și putea reveni în fire și

nu înțelegea cum i-au trecut anii.

Cum au zburat, de fapt.

De mi se părea totul pierdut.

Nu tot. Nicidecum totul.

Eli Gîlcescu

Cele unsprezece zile de dincolo de vară

A trecut destul de multă vreme până am reușit să încep a povesti toate prin câte am trecut. În decembrie. Pe la mijlocul lui. Când, brusc, m-a lovit o durere îngrozitoare în capul pieptului. Nici să respir și o senzație de sufocare. Iar neputința de a da un telefon, în vreme ce inima se fărâmița în mii de inimi în care mă înecam. Eram singură. Doamne! Câte lucruri despre care nu pot vorbi! Prea multe. Într-un timp ireal de scurt, într-un timp în afara timpului. Uneori și lacrimile nu erau ale mele. Prea multă durere. Și inima grea. Ca plumbul. Mi-am folosit mâinile. Aveam nevoie de ele să-mi descleșteze ghearele. Era poate unica clipă sau ultima. Și de câte ori se făcea zi, toată lumina, câtă rămăsese, într-o ultimă respirație stinsă, mă pregătea pentru asfințit, cu degete surde și oarbe. Nu, nu am strigat după ajutor. Mă luptam cu mine. Și totuși, căutam ceva. Poate o clipă miraculos de lungă sau încă o zi înaintea ei. Sau mai mult decât atât. O carte, un poem, dincolo de apăsări și fragilități, mai aproape de fiecare bătaie mai calmă a pulsului meu, să mă îmbrățișeze strâns... Dar nici ele n-aveau ce să-mi mai spună. Și-au făcut sărbătoare din zilele mele de răbdat.

Eli Gîlcescu

Pentru tine

Fac rugăciuni sub nuc

cu ochii închiși
peste răsărituri și apusuri

Ca niciodată,
prea multe ploi pentru o singură vară,
prea puține amintiri,
chiar ridicole, 
pentru o zi.

Eli Gîlcescu