Un ciob de inimă

Urăsc diminețile care te-au ademenit

cu lumina verdelui atât de tăcut,

mai ales când caut un loc pentru gânduri

tot mai departe de oameni

Sunt lucruri care se pot repara.

Doar durerea... respirând

sub mine aud pământul să-ți fie mai ușor,

iar Dumnezeu fericit.

Uneori dimineața nu e pentru cei slabi de îngeri

indiferent dacă e

bună sau rea,

prea rar vreun adevăr.

Nu am cum să câștig din pierderi.

Nu aici.

Poate tu, coborând printre pietre, dincolo,

poate o umbră când ți-a rupt legăturile

tot mai slabe de acum încolo

mai nesigure.

Mă tot gândesc cum ar fi dacă am da zilele îndărăt,

să-mi spui că a fost doar o glumă sau așa ceva.

Ce stupid!

Să facă alții ceea ce ar fi trebuit să faci tu mai bine cu sufletul,

să-l repari,

într-o lume cu atâtea capcane,
un iad.

E timpul să-i înveți, fiindcă au păcătuit.

Eli Gîlcescu