miercuri, 20 februarie 2019

Un ciob de inimă


Urăsc diminețile care te-au ademenit
cu lumina verdelui atât de tăcut,
mai ales când caut un loc pentru gânduri
tot mai departe de oameni

Sunt lucruri care se pot repara.
Doar durerea... respirând
sub mine aud pământul să-ți fie mai ușor,
iar Dumnezeu fericit.

Uneori dimineața nu e pentru cei slabi de îngeri
indiferent dacă e
bună sau rea,
prea rar vreun adevăr.

Nu am cum să câștig din pierderi.
Nu aici.
Poate tu, coborând printre pietre, dincolo,
poate o umbră când ți-a rupt legăturile
tot mai slabe de acum încolo
mai nesigure.

Mă tot gândesc cum ar fi dacă am da zilele îndărăt,
să-mi spui că a fost doar o glumă sau așa ceva.
Ce stupid!
Să facă alții ceea ce ar fi trebuit să faci tu mai bine cu sufletul,
să-l repari,
într-o lume cu atâtea capcane,
un iad.

E timpul să-i înveți, fiindcă au păcătuit.

Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu