Un joc sau o altă poveste

... să pot uita de vântul ăsta nesuferit.

Ciudat, mi-ai spus, cu inocență,

pornind chiar de la o declarație ontologică,

am devenit un fel de iubitoare de povești 

în care toate lucrurile bune sunt doar la început.

De aceea nu pot pricepe sfârșitul.

Pe Transalpina, un viscol teribil,

și deszăpezirea îmi dă un fior de neliniște,

fără apărare,

zâmbesc din ce în ce mai rar

când mă întrebi de ce mai sunt pe aici.

Mereu există un motiv să văd orașul cu alți ochi,

și nu e rău, doar ceea ce trebuie să văd,

nu mai mult, 
fără să fiu prinsă într-o coniețuire silnică.

De n-ar fi așa, nici povestea n-ar fi,

nicidecum la voia întâmplării.

 Eli Gîlcescu