Un cântec ascuns sau o durere

Un sentiment bizar, acolo în lumea umbrelor, un dor ascuns, un cântec de dragoste care să-mi amintească cum a trecut zi după zi, mai ales cum aceleași gânduri mai par a fi, și nu-s, după potop, nimic, nimic.

Nicicând n-am fost atât de aproape unul de celălalt. Ți-am simțit respirația, atât de intens, mai ceva decât la prima întâlnire. Mă temeam că o să pleci iar. Era o teamă dulce, învăluitoare. Conta fiecare atingere, fiecare sărut, așa cum orice contează la o anumită vârstă: fiecare dar, fiecare amintire, chiar și o zi cu tornadă sau o zi în care fluturele casei venea cu apă dulce pentru tine. Îmi spuneai aceeași poveste, uneori mai neprietenoasă. Impresionată de zbuciumul ei, dezmorțindu-i metafora înfierbântată din inimă cu un vers.

Ceva mă tragea în jos. Tot mai jos, spre lumină. Auzeam țipete tot mai puternice, ca în nopțile din iad, acaparată de sindromul „Baba Cloanța“. Nu puteam să-l opresc. Încercam să-mi găsesc puțină fericire, să mă simt în siguranță, singură, la idele unui mai ploios, dar nu și în inima mea. Închideam ochii, visând ceva ce numai Dumnezeu putea să asculte, fără să mă tem.

Eli Gîlcescu