Cu ea până la capăt

De multe ori te bucuri prea devreme și te căiești prea târziu. (Ileana Vulpescu)

Fiecare sfârșit de an e altfel. De neoprit, întortocheat, uneori, plin de capcane.  Cu patimi chiar. Mai ales cel din 2018. 
Cu 3 zile înainte, scriam: „Un an care se putea și altfel. Un an pe care-l iert de toate vinile. Poate cel care vine va fi mai îngăduitor.“ N-a fost așa.

Dintr-odată, „Simțeam cum se răcește în mine inima.“ Abia respira, la cât se frământa, la cât avea să mai reziste. Lupta împotriva propriei ruine. Ba o ardea ceva pe dinăuntru, ba se răcea brusc. În timp ce mă chinuiam s-o aud, să-i ascult respirația, ca să pot respira și eu! 

Până într-o zi...

Încet-încet, m-a învățat să mă bucur pentru cel mai frumos lucru care mi se întâmplă azi. 

Pare mult mai vesel, nu? Cum îmi doresc să fie și Noul An. Vesel și sincer.

Și pentru voi!

Eli Gîlcescu