De Ziua mea

Încerc să descifrez poezia ce irumpe din cel mai frumos buchet de trandafiri, primit de ziua mea. Cu aceeași prietenie de ieri, când ne ascultam cu grijă sufletul și gândurile, azi, cu drag și dor de fiecare.

Știu că anul  care ne lasă se va întoarce, ca un prieten, ca o amintire, ca un poem, ca un cântec de leagăn, mai mult vis, mai mult strigăt, ca o hârjoană în mersul atât de grăbit, tot mai asurzitor...

Încerc să ating fiecare floare, într-o meditație liberă și poetică, atentă asupra mesajelor conturate cu migală, cu simplitate, în esență, ce i se cere unui adevărat prieten pentru alt prieten. Chiar dacă unii au ațipit prea devreme, alții nefiind destul de treji, sau chiar dispăruți, au fost și surprize care m-au bucurat. 

Unora li s-a părut că a meritat deranjul, altora poate că nu.

Până la urmă, din urare în urare, din bucurie în bucurie, într-un răsfăț să ne țină tot anul, într-o îmbrățișare, ca să mai știm că prietenia există. Și ușoară să ne fie!

Eli Gîlcescu

De ziua mea

Nu credeam că o să iubesc această zi, tandrețea stranie a urărilor, uneori, simțindu-mă ca într-un vis din care nu vreau să ies.

Poate va continua, cine știe, la fel de misterios, asemenea discreției, armonizându-ne ca în fiecare an.

Și ziua trece, și noaptea, iar urările curg, și mă bucur ca un copil, pentru că e ziua mea și trebuie să merg mai departe, pentru că îmi aduce ceva, odată cu amintirile, cu fiecare urare, ceva mai mult curaj, mai multă speranță, singurul adevăr, darul meu.

Și mă întreb până când voi aparține Noului An, până unde frigul pătrunde din ce în ce mai flămând, poate cu ultima mușcătură, și cât mai pot să mulțumesc, să mulțumesc

Eli Gîlcescu

31Dec.2018–1 Ian. 2020

Cu ea până la capăt

De multe ori te bucuri prea devreme și te căiești prea târziu. (Ileana Vulpescu)

Fiecare sfârșit de an e altfel. De neoprit, întortocheat, uneori, plin de capcane.  Cu patimi chiar. Mai ales cel din 2018. 
Cu 3 zile înainte, scriam: „Un an care se putea și altfel. Un an pe care-l iert de toate vinile. Poate cel care vine va fi mai îngăduitor.“ N-a fost așa.

Dintr-odată, „Simțeam cum se răcește în mine inima.“ Abia respira, la cât se frământa, la cât avea să mai reziste. Lupta împotriva propriei ruine. Ba o ardea ceva pe dinăuntru, ba se răcea brusc. În timp ce mă chinuiam s-o aud, să-i ascult respirația, ca să pot respira și eu! 

Până într-o zi...

Încet-încet, m-a învățat să mă bucur pentru cel mai frumos lucru care mi se întâmplă azi. 

Pare mult mai vesel, nu? Cum îmi doresc să fie și Noul An. Vesel și sincer.

Și pentru voi!

Eli Gîlcescu