Pariu pe prietenie... (2)

Nimic mai frumos! Așa am descoperit-o!

Ascultând Anotimpurile lui Vivaldi, acest poem rotund și luminos.

Sau unul zbuciumat, neliniștit și melancolic, uneori suport pentru propria construcție poetică. Puțini au înțeles cu ce contradicții se lupta. Pentru propria existență.

Ce ciudat să-mi amintesc de aceste „priveguri“ de vară, unde fumul țigărilor urca ca o tămâiere rituală peste ultimul gong al celor de dincolo, liberi și împreună: Viorel, Mariana, Clara, Andrei...

Au ales-o să ne adune în aceeași lumină dulce. Atât de delicată, atât de generoasă, atât de apropiată Sărutului, într-un altfel de aranjament muzical, aidoma sonatei Rămas bun de Beethoven. Când fiecare poem, un cântec, fiecare cântec, un poem, fără să se oprească, doar să ne învețe cum să păstrăm lumina...

În ce loc, în ce zi, pe neașteptate, să ne întoarcă clipe, „destine cu har“

și câteva gesturi uitate, care însuflețesc 

„atunci când fantasmele capătă trup și lumină“.

Și timpul trece, și anii zboară, și locurile se ocupă, și ce de întâmplări să mai fie, ce cântec de mulțumire, ce sărut, ce #vis...

Eli Gîlcescu

26-27 iulie 21