Lucis

Când am lumina cu mine

mai e timp să plimb amintirile

jucând în jurul degetului un capăt de ață

să nu-mi scape

visându-mă într-un pelerinaj la locurile sfinte

 

și trupul miroase a rufe uscate

la soare și mă rog

abia acum

să pună în loc o mie de orizonturi

în gara aia de unde nu mai vreau să plece

acel zâmbet (de nu îl va pierde)

când mai vine o zi

să respire aer curat

când înfloresc cireșii

și luna începe să scadă

celor fără glas să le dea glas

de lumină

călător zorilor apropiați

în diferite locuri

în diferite feluri

freamăt instantaneu

de la atâtea mâini

atâția ochi

între cămașa neagră și pantofii roșii

primăvara de ziuă

de noapte

lângă

coloana infinitului

a pus nemargini de iubire

curcubeie de săruturi

și...

„râs de fată râzgâiată“

Eli Gîlcescu