(12.02.2024, orele 22)
între
noi...
alți
șaizeci de sfinți
se
întrec în ceruri peste tot pe pământ
într-o
lume pe care el nu a cunoscut-o
fără
lumină
zi-noapte
de
care habar n-avea
doar
tu înțelegi
mai
devreme sau mai târziu
ce se
întâmplă acum
cel
mai bine
și nu
vei mai plânge
Grădina
strălucește
păsările
cântă
și
viața
orișiunde
cu inima ei
și
micile bucurii
(și
nu e chiar așa rău)
uneori
mai puternică decât moartea
rămâne mereu... de iubit.
Elisabeta
Gîlcescu
1 Iunie 2024, Toronto
mai e timp să plimb amintirile
jucând în jurul degetului un capăt de ață
să nu-mi scape
visându-mă într-un pelerinaj la locurile sfinte
și trupul miroase a rufe uscate
la soare și mă rog
abia acum
să pună în loc o mie de orizonturi
în gara aia de unde nu
mai vreau să plece
acel zâmbet (de nu îl va pierde)
când mai vine o zi
să respire aer curat
când înfloresc cireșii
și luna începe să scadă
celor fără glas să le dea
glas
de lumină
călător zorilor apropiați
în diferite locuri
în diferite feluri
freamăt instantaneu
de la atâtea mâini
atâția ochi
între cămașa neagră și
pantofii roșii
primăvara de ziuă
de noapte
lângă
coloana infinitului
a pus nemargini de iubire
curcubeie de săruturi
și...
„râs de fată râzgâiată“
Eli Gîlcescu
... căutând un
indiciu
fără să dea glas
din tot ce a văzut
ce a citit în oameni
ce a trecut prin ea
acolo
unde bunătătea se
simțea
peste tot
nimic interzis
nimic incomod,
doar un cuvânt
sau câteva să fi fost
și atâtea altele
într-o noapte,
una singură și lungă,
ascultând marea
din toate părțile,
ca și cum ar simți ce
se petrece
(un poem în lucru, scris (ca toate celelalte) cu dragoste,
admirație și respect, neschimbate)
Eli
Gîlcescu
Omul traieste ca sa infaptuiasca, printre atatea lucruri minunate, si lucruri mari, de care sa fie mandru. Prietenii mei de ieri si de azi au infaptuit aceste lucruri, i-am admirat pentru ceea ce fac, pentru reusitele lor, dar si pentru bucuriile lor. Caci fiecare zi este un dar de la Dumnezeu, fiecare clipa, petrecuta alaturi de cea care le-a adus lumina si fericire fara margini, minunea vietii lor, merita traita intens, ca amintirile sa fie bogate, in acel colt de rai, unde exista viata si iubire. Ne-am intalnit dupa multi, multi ani, dar legaturile s-au reinnodat rapid. Ce bucurie! Era gata - gata sa ma podideasca plansul. Alaturi de ei am petrecut clipe minunate si amintirile m-au coplesit. Inima a inceput sa-mi bata cu putere. Stiam ca despartirile sunt triste si dureroase, dar revederea cu cei dragi este la fel de emotionanta si nu mai puteam sa-mi stapanesc emotiile, cuvintele nu se mai auzeau, parca izvorul lor a secat. Dar pentru scurt timp ca, deodata, ne-am pornit sa povestim si avalansa cuvintelor era de neoprit. Lacrimile s-au zvantat. Politetea prietenilor mei am resimtit-o la fel de incantatoare ca in vremurile de odinioara, numai ca decorul era altul. Un loc plin de lumina si stralucire, in care isi mangaie si dezmiarda prietenii de ieri si de azi, cu generozitate. Iar eu sunt printre cei favorizati de soarta si azi, nu am cuvinte sa-mi exprim bucuria revederii, sa le multumesc pentru ospitalitate si sa ma rog pentru alte asemenea bucurii, calauzindu-mi pasii spre aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu. Caci ei au invins prin munca, dar prin iubire si-au pastrat prietenii… Iar cea care a facut puntea dintre noi este, la randul ei, sotie si mama (Simona). Prin ea, i-am cunoscut familia, pe atunci, intr-un apartament de bloc, la parter, vizavi de scoala, si unde gaseam caldura din belsug, izvorata parca din mijlocul camerei, dintr-un radiator improvizat. Asa petreceam cateva ceasuri, ca doua surori, incalzindu-ne si povestind vrute si nevrute, ca, mai apoi, sa purcedem la drum, eu spre casa, iar ea la serviciu. Era minunat. Si drumul cu masina (o Dacie care mai trebuia impinsa cateodata), mi se parea minunat, facandu-ne sa uitam de frigul care se cuibarise iar in oase, dar ne dadea senzatia de caldura si isi facea treaba cu sarg. Si sufeream frigul impreuna cu atata veselie, ceea ce facea ca sa ne apropie. Astazi, lucrurile stau neasteptat de bine. In curtea casei, e parcata o altfel de masina, ca semn al bunastarii acumulate, cu multa munca, si sustinuta de perseverenta. Acestia sunt prietenii mei de ieri si de azi, inzestrati cu o frumusete umana rar intalnita in zilele noastre, frumusete care se rasfrange si asupra chipurilor lor, scaldate intr-o lumina cereasca. Toata faptura lor exprima o viata fara josnicii. Cu ei, am suportat mai usor suferintele vietii. Faceam haz de necaz. Cele cateva clipe petrecute in compania prietenilor mei de ieri si de azi au fost pentru mine un vis frumos si care as fi vrut sa nu aiba sfarsit. Ei sunt aceiasi, plini de verva si de rod continuu, iar eu ma rog sa ajung iarasi pe aceste meleaguri, in mijlocul lor si sa ma infrupt cu o portie de prietenie adevarata, consfintita de trecerea timpului si sfintita de roua norocului.
