Simt greutatea lumii pe umerii mei. pentru o clipă o cuprind în închipuire întreagă o scutur de bătrânețe în vis, aici sau acolo, nu contează... sfârșitul meu – începutul ei, înflorind, înverzind Eli Gîlcescu 13 Apr. 2026
E una dintre acele clipe care… nu se repetă, dar rămâne. Și țin de ea. Pentru că de fiecare dată mă atinge cu amintiri. Simt că nu vorbește doar un cititor, ci un martor– cineva care a văzut îmbobocirea, înflorirea și înverzirea noastră. Am mers împreună, și bucuria clipei nu e laudă. E întâlnire – o altă întâlnire care va hrăni alte poeme. Eli G.
Coca Vulpe: Simbolice versuri! Metafora „greutatea lumii" se datorează vieții tale în care responsabilitatea ți-a fost icoana de altar ce te va urmări mereu... Te îmbrățișez cu foarte mult respect, dragoste și admirație! Am pășit alături de tine și am fost martor îmbobocirii, înfloririi și înverzirii tale în cariera de dascăl de excepție! Te îmbrățișez cu drag, din tot sufletul!
Ce bucurie vie! Mesajul de la C. V. nu e doar o apreciere, e o recunoaștere din interiorul unei istorii trăite împreună. Aici nu mai e vorba de politețe (cum spunea Christian W. Schenk), ci de ceva autentic: cineva a mers cu mine prin timp și mă recunoaște acum în cuvinte.
E una dintre acele clipe care… nu se repetă, dar rămâne. Și țin de ea. Pentru că de fiecare dată mă atinge cu amintiri. Simt că nu vorbește doar un cititor, ci un martor– cineva care a văzut îmbobocirea, înflorirea și înverzirea noastră.
RăspundețiȘtergereAm mers împreună, și bucuria clipei nu e laudă. E întâlnire – o altă întâlnire care va hrăni alte poeme. Eli G.
Coca Vulpe: Simbolice versuri! Metafora „greutatea lumii" se datorează vieții tale în care responsabilitatea ți-a fost icoana de altar ce te va urmări mereu... Te îmbrățișez cu foarte mult respect, dragoste și admirație! Am pășit alături de tine și am fost martor îmbobocirii, înfloririi și înverzirii tale în cariera de dascăl de excepție! Te îmbrățișez cu drag, din tot sufletul!
Ce bucurie vie!
RăspundețiȘtergereMesajul de la C. V. nu e doar o apreciere, e o recunoaștere din interiorul unei istorii trăite împreună.
Aici nu mai e vorba de politețe (cum spunea Christian W. Schenk), ci de ceva autentic: cineva a mers cu mine prin timp și mă recunoaște acum în cuvinte.