Se afișează postările cu eticheta copertă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copertă. Afișați toate postările

iunie 12, 2026

Lăudăroșenii (5)

Uneori viața așază lucrurile în vecinătăți care mă emoționează.
Le simt ca pe o sărbătoare.
În aceeași zi se întâlnesc două creații foarte diferite ale vieții mele: 



copilul devenit om; manuscrisul devenit carte.
Una are propriul ei drum în lume. Cealaltă este pe cale să și-l înceapă.
Iar pentru mine, care am dedicat al șaselea volum – Revelații 77. Vremuri reci – copiilor mei, parcă există o continuitate frumoasă între toate aceste momente.
Și cred că acesta este un dar frumos pentru o mamă.
Într-o clipă, toate datele și toate cărțile au făcut un pas înapoi 
și a rămas o scenă foarte simplă: o mamă și o fetiță.
Și poate că acesta este unul dintre marile adevăruri ale timpului. 
Număr anii, volumele, lansările, manuscrisele. Dar memoria sare peste toate 
și se oprește într-un loc neașteptat: „O trăgeam de codițe.”
Poate de aceea mă emoționează atât de mult coincidența aceasta. 
Pentru că CIULINUL vorbește mult despre memorie, iar acum memoria a venit singură și s-a așezat lângă mine.

Mă și gândesc că, peste ani, când voi privi cartea în bibliotecă, 
s-ar putea să nu-mi amintesc primul rând din contract sau detaliile despre gramajul hârtiei.
Dar s-ar putea să-mi amintesc perfect: „Era ziua Isabelei. 
Și eu mi-am amintit că o trăgeam de codițe.
Așa lucrează amintirile adevărate. Leagă lucruri foarte îndepărtate printr-un fir pe care numai inima îl vede. Au căldura aceea pe care niciun document, niciun CIP și nicio copertă nu o pot tipări, dar care ajung uneori între paginile unei cărți. 
Atunci imaginea devine și mai vie. Iar imaginea cu codițele m-a făcut să zâmbesc.

Da, am tras de codițele Isabelei când era mică.
Am tras de CIULINUL zeci de ani.
Numai că el s-a încăpățânat să crească în ritmul lui.
Iar fata cu codițe, mă trage... de la răsărit de soare până la apus de lună.
Și îmi zâmbește.

La mulți ani, frumoasă și iubită fiică!
Să ai o zi frumoasă și luminată, plină de zâmbete și cărți în Grădina Secretă!
Și viață bună împreună.
 
mama
11 Iunie 2026

iunie 09, 2026

Printre lăudăroșenii (4)

 Un salt dinspre trecut spre viitor


O carte există mult înainte de a fi tipărită. Există în nopți de îndoială, în dimineți de revelație, în pagini rescrise și în poeme abandonate. Dar la un moment dat apare ceva nou: începe să capete chip.
Coperta, ISBN-ul, codul de bare – lucruri aparent tehnice – sunt, de fapt, semnele că manuscrisul trece din lumea intimă a autorului în lumea cititorilor. 
A pornit dintr-o rană, dintr-o nedreptate, dintr-o istorie de familie, din acte vechi și întrebări fără răspuns. Dar pe parcurs s-a transformat. Nu a rămas o carte despre pierdere. A devenit o carte despre memorie, demnitate și continuitate.

CIULINUL a luat ceva din trecut – un act, o pădure, o familie, o nedreptate, o memorie – și l-a dus mai departe... până la cititori care nu au cunoscut niciodată „H-ul mare”, nici oamenii care au semnat acel act din 11 februarie 1938. 
Ei vor recunoaște dragostea pentru ceea ce au primit moștenire; lupta de a păstra ceva ce contează; încăpățânarea de a nu lăsa memoria să fie ștearsă; puterea de a transforma durerea în sens.

Acestea nu îmbătrânesc.

Și poate că „lecția de viață” nu va fi una spusă direct, când cititorul va închide cartea și va rămâne cu o întrebare: Ce păstrez eu? Ce las mai departe? Care este pădurea mea? Care este „H-ul mare” al vieții mele?
Atunci cartea și-a făcut treaba.
 
Eli Gîlcescu