Din ochii mei albastri, precum marea,
Pornesc luceferi, pe un nimb fragil de flori,
Şi-n visări străluce, mai cu foc, iubirea,
Ea rămâne-aprinsă, veşnic, printre sori.
Marea, cu-al ei vuiet, iubirea mi-o desparte,
Şi ochii mei rămân scăldaţi în mii de lacrimi,
În valuri spumegânde, o trage mai departe,
Să-mi pună la-ncercare tot dorul şi noi patimi.
Şi dacă vine-n urmă, din larg, alt val mai cald,
Ce vrea să-mi oblojească rănile captive,
Este o minune că marea albastră, de smarald,
Îmi dă bucuria şi iubirea înapoi, divine.
