De Paști

Înnoptările îmi lovesc

diminețile

aud cum ard

de atâtea patimi

se zguduie

de ploaie iar scâncesc

și simt ce simt cei (re)înviați

Și toți laolaltă – îngeri la vedere

în loc de cruci

am scris pentru mine

crezând că pot ajunge la ei

am scris pentru ei

crezând că pot ajunge la tine

am scris 

 

Elisabeta Gîlcescu

6 Mai 2024, Burlington

Întrebări

Din pom de mai răsari
un cer hrănit de lacrimi

noi furtuni

deodată

aud cum ard

de atâtea patimi

se zguduie

de ploaie

iar scâncesc
și simt ce simte ea
dar cine s-o audă?

Te întreb de unde vii

uitându-ne de soare...

Eli Gîlcescu

Întrebări

Din pom de mai răsar

un cer hrănit de păsări

lacrimi

noi furtuni deodată

Auzi cum ard

de atâtea patimi

Se zguduie de ploaie

iar scâncesc

și simt ce simte ea

dar cine s-o audă?

Te întreb de unde vine?...

sau vorbește-mi despre tine.

Eli Gîlcescu

Ceva în legătură cu ea...

... s-o scutur de patimi
să nu-i fie întuneric
nici frig sub arbori
s-o învăț măsura pașilor
strigătul solitar
să-i bucur iarba 
cântecul vechi prin copaci

să-i dezmierd 
vatra încinsă de-așteptări 
verdele nuc

fereastra păzind 
mai mult decât un soare plăpând 

ca un ecou ireal
și al nimănui
dintr-un pumn de pământ

mereu înaintea zorilor

ghemuit

printre tufănici

crizanteme

lumini

noiembrie

acum

acum

Eli Gîlcescu

Labirint ”dulce”

... și din patimile mele
acolo unde ultimul dor  
mă scutură 
de nu știu ce durere
de frică
când trec pe lângă oameni 
în tăcere  
și tot în tăcere
nici invidie
nici ură
nimic
doar sfârșesc...
tot mai firav 
tot mai dulce

Eli Gîlcescu

Înserează

Când vezi cum părți din mine pier
ca să renasc 
lumini,
dacă e cu putință,
mai însingurate
patimi, iezme,
fiece cuvânt de-a dreptul 
alt chin
și nu din întâmplare 
înserează, 
iar eu mă pierd cu totul

Eli Gîlcescu

IUBIREA ÎNAPOI

Din ochii mei albastri, precum marea,

Pornesc luceferi, pe un nimb fragil de flori,

Şi-n visări străluce, mai cu foc, iubirea,

Ea rămâne-aprinsă, veşnic, printre sori.

Marea, cu-al ei vuiet, iubirea mi-o desparte,

Şi ochii mei rămân scăldaţi în mii de lacrimi,

În valuri spumegânde, o trage mai departe,

Să-mi pună la-ncercare tot dorul şi noi patimi.

Şi dacă vine-n urmă, din larg, alt val mai cald,

Ce vrea să-mi oblojească rănile captive,

Este o minune că marea albastră, de smarald,

Îmi dă bucuria şi iubirea înapoi, divine.