Mâine

Un nou an școlar începe.

E ca și cum l-am slobozi în lumină,

cu emoție, cu grijă, poate și cu puțină teamă.

Sunt nostalgică, da. 

Dar poate că nostalgia aceasta este doar iubirea 

care nu știe să plece odată cu el –

un an școlar cu lumină și rost.

https://cararile.blogspot.com/2020/06/probleme-in-doi.html

Vocea care mă recunoaște

Vocea pe care o invoc nu e domeniu public. E vocea care mă recunoaște. (E. G.)

Scriam ultimele gânduri despre anul 2025 –

un an pe care îl iert.
Și atunci apare un mesaj,
ca un semafor pus pe roșu în plină respirație:

„Nu știu cine sunteți, dar Ileana Vulpescu nu e domeniu public,
aveți drepturile de autor?”

Deodată, o mâncărime în palma dreaptă.
Și în limbă.

Ce dar.
Neașteptat, zgomotos, exagerat.

Nu știam că, pentru a admira,
trebuie dovadă.
Că respectul se eliberează pe bază de act.
Că memoria are proprietar
și emoția — administrator.

Nu știam că întâlnirea cu o voce
se face prin ghișeu
și că iubirea de literatură
se verifică la intrare.

Am zâmbit.
Anul acesta m-a învățat multe,
dar nu asta.

Iar 2025 –
pe care îl iert –
știe deja
că unele lucruri nu se cer.
Se recunosc.
 
Eli Gîlcescu

21 dec. 2025

ILEANA VULPESCU-MESAJ PENTRU ARTA CONVERSATIEI

Romulus VULPESCU -- VILLON OPERA OMNIA

ILEANA VULPESCU, LA TARGU JIU

Și toamna

trebuie să treacă 

mai întâi 

prin mine

să ajungă la tine

Eli Gîlcescu