Să scap odată de nodul ăsta din piept
mă strânge, mă lasă,
mă mănâncă de vie
nu e despre sindromul orezului,
nici despre salmonella
încrucișată uneori,
nepăsarea e un fel de fațadă,
ca să nu vezi că-mi pasă,
fără să-mi doresc mai mult decât orice
la unsprezece ani, când mă simțeam încă vie,
am pierdut o bucată din mine, apoi încă una...
fără să ajung pe vreo listă de așteptare,
doar acolo de acolo altă viață,
altă capcană cu colți de neguri, rânjind printre goluri
o imagine ireală, o poveste iconară ca poemele lui L.
în antract
multe semne de întrebare, multe virgule –
la întâmplare toate
încărunțind înainte de vreme,
fără frica de moarte,
fără să-mi amintesc ce am pierdut,
ce a mai rămas
din mine
Eli Gîlcescu
23 Februarie–8 Martie 2024, Toronto
