Se afișează postările cu eticheta foc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foc. Afișați toate postările

ianuarie 19, 2012

ÎN FOCUL NELINIŞTILOR MELE


În FOCUL NELINIŞTILOR MELE, ard
Mă simt un morman de cenuşă;
Răscoleşti, căutând un strop de jar,
Să-mi fie un licăr între două goluri;
În noaptea fierbinte, mă simt prizonieră
În jocul morţii contra vieţii din abis.

Şi am început să umblu după cuvinte,
Că pe drum, ele s-au risipit,
Pe necunoscutele cărări de dinainte,
Dar mă osteneam zadarnic să le cuprind,
Căutând prin cenuşă un jar, de mult stins;
Te-am găsit, străine, şi te-am atins,

Dincolo de fruntariile sufletului,
În acorduri ce vibrau adânc,
Cu dorinţa stăpânitoare, fără mister,
Căci veneam de departe,
Fără blasfemie,
Doar cu dorul divin, după poezie.

2012-01-18