Într-un fel sau altul

 

Eli Gîlcescu

În armonie

Pe noi nimic nu ne doboară decât dacă omul, dându-și seama cât prețuiește el ca om, nu izbutește totuși să înțeleagă rostul lui în viață și nici să-și găsească locul. Și atunci ți se pare că, din toți cei ce te înconjoară, numai tu ești brânză bună și toată lumea cealaltă vrea să te înghită. După o bucată de vreme, însă, începi să te dumirești că partea cea bună din sufletul tău se află și în sufletele celorlalți și nu e întru nimic mai rea decât a ta; și atunci te mai ușurezi, iar cugetul începe să te mustre oarecum, pentru că te-ai crezut mai grozav decât ei și ai dat ghes să te cațări numaidecât în vârful clopotniței când, în fapt, clopoțelul tău e atât de mititel, încât, în cântarea clopotelor de sărbătoare, nici măcar nu se aude. Și ai să mai vezi după aceea că clinchetul tău sună tare bine în armonia glasurilor unite laolaltă, pe când așa, răzlețit, se-neacă în dangătul clopotelor bătrâne, ca o muscă în ulei. Ai înțeles ce vreau să spun?

Gorki, Mama

Vreau să scutur toamna

… s-o scutur de patimi
să nu-i fie întuneric
nici frig sub arbori
s-o învăț măsura pașilor
strigătul solitar
să-i bucur iarba
cântecul vechi
să-i dezmierd
vatra încinsă de-așteptări
verdele nuc
păzind
mai mult decât un soare plăpând
ca un ecou ireal
și al nimănui
într-un pumn de pământ
ghemuit
printre tufănici
crizanteme
lumini
noiembrie
acum
acum

Eli Gîlcescu

Ceva în legătură cu ea...

... s-o scutur de patimi
să nu-i fie întuneric
nici frig sub arbori
s-o învăț măsura pașilor
strigătul solitar
să-i bucur iarba 
cântecul vechi prin copaci

să-i dezmierd 
vatra încinsă de-așteptări 
verdele nuc

fereastra păzind 
mai mult decât un soare plăpând 

ca un ecou ireal
și al nimănui
dintr-un pumn de pământ

mereu înaintea zorilor

ghemuit

printre tufănici

crizanteme

lumini

noiembrie

acum

acum

Eli Gîlcescu