Şi când mă trezesc din visare,
Tot somnul pufos şi pierdut
Mă trage înapoi, în neştire,
Spre acelaşi dor neştiut.
Pierdută-n miresmele blânde,
Ca floarea de colţ din pustiu,
Aştept somnul, fără osânde,
Şi tot ce e mort, să fie viu...
Căci viu, pot spera în iubire,
Tot viu, pot să fiu ce am fost,
Trăgând de ea în neştire;
Nu vreau să răman fără rost...
