Un pas prea devreme, un pas prea târziu

Acolo unde ursita păstrează

ca o uitare locurile acelea de cumpănă

cu toate paharele pline

cu un „hei“ răsunător

îngerii mei

peste praguri de lumină verde

pe ape

primul rid de durere

în mijlocul dimineții

cântec de leagăn

atât de rar, atât de sfânt

Eli Gîlcescu

”Când scriu, scriu despre restul lumii din mine” - Agentia de carte

”Când scriu, scriu despre restul lumii din mine” - Agentia de carte

Câutându-ne darurile de odinioară

Și cântările

tot mai aproape de noaptea țesută

întru nașterea darurilor

Eli Gîlcescu

Pretutindeni

Purtam lumina

printre semne vechi

lăsate pe câmp până încolțesc miriști

în spicul veacurilor

într-o zi mare

sub tăceri indulgente

steaguri-steaguri

peste inimi

într-un zbor misterios

Eli Gîlcescu

M-a prins ploaia

... care măsoară neliniștea care rămâne

Eli Gîlcescu

Pe fruntea iernii

Ascultă-mă azi, în preajma serii

doar azi când aud trosnind oasele pământului

când îmi pun semn de înțelegere

pe crestele tivite cu zăpadă

rătăcite semne –

un hățiș de aripi peste pietre rare...

Fără pleoape, prima zăpadă

mi-a albit grădina pe-o parte

cealaltă parte e un temei de îndoială –

vânt fără țel,

neștiind de moarte,

cu mari țipete

din ultimul miez de toamnă –

deznădejde neagră slobozită într-o coajă de nucă

pe apă,

încolo și-ncoace

prin orbirea lucrurilor

uluite de prezența

sămânței când mai răsare în minte

acolo,

unde dragostea e la înălțime

și gustă din visul cireșului în floare

Azi,

priviri înlăcrimate –

diamante-aprinse sub pământ

încă se complac să trăiască pe-alături

Iarna, dezlipește o floare

înalță-n soare

prima sărutare

până în strigătul viu de pământ deschis iubirii

Elisabeta Gîlcescu semnează ”Patimi dulci” - Agentia de carte

Elisabeta Gîlcescu semnează ”Patimi dulci” - Agentia de carte

Dulce-mângâietor

Am primit de la doamna Elisabeta Gîlcescu un manuscris ce se pretinde a fi „dulce”. Aşa o fi? Medicul mi-a recomandat ca la anii mei de pe umerii înzăpeziţi, să mă feresc de dulce, să nu mă prea dedulcesc cu oarece lucruri intangibile, că e de rău. Să deschid fişierul? Să îndrăznesc nepermisibilul.

Mai întâi rememorez. Ce este „dulcele”? Nu mă tem. Pot face doar diabet literar. Aici dulcele nu se poate referi la gustul caracteristic mierii sau zahărului, ci la ce nu e sărat, amar sau fad ideatic. Nu poate fi despre apă, cum era odată, fără poluare (de râu, de izvor, de fântână). Nu se poate referi decât la ce e frumos, drăguț, gingaș, la un zâmbet, la ochii făcuţi cuiva drag, doar uneori la altfel de arome sau parfumuri.

Referirea se poate face doar la cuvinte plăcute auzului, melodioase, dar şi la lumina blândă, potolită, odihnitoare. Dulcele poate însemna şi gingăşie (unde mai există în acest nou veac de IT).

Nu pot lipsi culorile estompate, pale, somnul liniștit, calm, odihnitor, gesturile  delicate. N-ar putea lipsi dulcele geografic, cu poteci  puțin înclinate, cu pantă lină, ușor de urcat în doi ori de unul singur sau la clima moderată, temperată.

Dulci pot fi şi oamenii simpatici, blânzi, omenoşi, exterior sau în interior, înțelegători, agrabili.Dulci pot fi şi vorbele alese care plac, desfată, mângâie, la versuri cu sau fără rimă, cu sau fără poante şi înţelesuri diferite. Dragostea nu poate ocoli dulcele, ba nici măcar dulcele-amar. Nu cred că voi citi despre mâncărurile din afara posturilor religioase ale celor ce mai cred în viaţa dulce de apoi! Aşadar, pentru cititor, oricare... şi dilema este mare!

           Cu voie bună, purcedem la lecturat conţinutul. Şi surprinderea este mare. Autoarea crede în noaptea nevinovată şi în căutarea în zâmbet. Se plimbă noaptea pe poteci line, cu melancolia dulce-amăruie a unui asfinţit. Iubeşte ploile de vară (doar dintre ei), consideră nucul un visător, în timpul ascuns sub piatră, după o zi întreagă de iubire! Orizonturile sunt rezemate de amintiri scurse în receptorul nedefinit al uitării, mai ales în frumosul ceas al zilei pe care nu ni-l divulgă. Universul este lăuntric, iar visul doar ispitit, în niciun caz ispititor. Păcat! Preferam ispititor.

Dulcele poetic personalizat este dat şi de fericirea fără margini, de muzica lui Weber, de adierile de mângâiere în grădina cu flori (reală sau visată), de tăcerile de argint, de regretul toamnei neputincioase care mai şi scârţâie. Cred că inimile bănuitoare aparţin precis dulcelui-amar, cu oscilaţii în funcţie de moment şi personaje, date de jocul tăcut al neprecizatelor evenimente din hăţişurile învolburate ale vieţii interioare.

Nu lipseşte dulcele biologic al bătăilor inimii, dar nici soliditatea rece astronomică,  bătăile fiind străjuite de bolta cerului. Sărutul ploii rodeşte mângâieri, dar numai în prezenţa rugăciunilor despletite, a zefirilor lini, cu desfătarea razelor fierbinţi. Nu pot lipsi culorile şi întâmplările, combinate, culoarea preferată fiind cântecul fântânii.

Uneori dulcele înseamnă redescoperirea copilăriei, iar aroma indecisă este dată de jumătăţile de iubire sau de curgerea zilei spre nicăieri. Nu sunt de neglijat nici somnul dulce din zori, nici gândurile despletite, dar nici timpul cârmuit de dragoste şi înveşnicit inimii.

La poetă, apusul este înflorit uneori în miezul zilei, cu vorbe încarcerate în trup şi suflet, sub oblăduirea icoanelor sfinte. Şi duminica ce întinde lumina poate fi dulce. Aşa o fi prin Gorj. Dar nicăieri nu pot fi toate dulci şi line. Îndepărtarea provizorie de dulce se face prin stelele reci, nepăsătoare (la ce oare, faţă de cine?) sau prin pânzișul posomorât de nori. Poate că semidulci sunt cântecul frunzelor de nuc, tăcutele veri, zidirea chibzuită a cuvântului durut, vremelnicul chip al altcuiva drag, desenat pe nisipul mării. Revenirea la dulcele gândit se face prin altarele iubirii în pasul clipei sau neritmat, departe de gândurile goale, prin sfinţirea de către autoare a  cuvintelor, fără farse şi fără trădări. Uneori, sub lacrimi, sunt pietre (pe noi, interesându-ne numai amarul gustului lacrimilor şi nu pietrele care pot fi aruncate spre cineva, spre ceva sau spre nicăieri, fie ziua, fie în simfonia absentă a nopţii), dar cu mirul buzelor, iubind.

Sunt prezente tremurul autoarei răsfăţate de sublim, la durerea unei flori (nedusă la medic şi fără medicamente compensate), iluzia vremii şi bolta ei înflorată, eventual cu altă înflorire în noapte (a fetei sau a cui?). Sensul unic (probabil al luminii, al gândului, al visului?) duce spre negura primejdiei, cu reîntoarcerea sublimă în seninul toamnei, peste negura primejdiei, inclusiv cu o felie de optimism sau pesimism, la alegere, prin trecerea de la ani-lumină la zile-lumină, dar nu oriunde, ci într-o poieniță cu soare unde nu s-a încuibat răutatea, dar în mod sigur, cu prezenţa recentă a sărutului ploii.

Asta a înteles cititorul din vorbele îndelung meşteşugite ale autoarei. Nu fac decât să vă invit la lectură, să ne confruntăm ideile şi să o înţelegem pe autoare, poate chiar acum, în prezenţa focului din cămin sau a răcelii caloriferului. O descifrăm uşor, deoarece ni se adresează direct şi „dulce”-mângâietor.

Vivat, crescat, floreat! 

                                                    Constantin NIŢU, Universitatea din Bucureşti

Patimi dulci

O carte care surprinde, încă de la intrare. De aceea, simte nevoia de a acționa într-un sens drept, ca un gest de apărare. Poeme firave. Poate atât de firave că se frâng la primele atingeri, de neastâmpărul lor. Poeme dintr-o carte care se credea închisă din toate părțile, s-a trezit la realitate. Pentru cât timp? Dumnezeu știe! Și când va fi strigătul ei de bucurie.

Eli Gîlcescu

Printre rânduri

http://confluente.ro/Literatura--Recenzii/Semnal_editorial_marian_malciu_1384093517.html

Cititor al unei cronici despre o carte nevazuta inca si despre al carei autor, nu stiu prea mult, ma simt fericita ca am trait sa vad si comentarii atat de complete , lamuritoare si cu talent scriitoricesc alcatuite , incat sa nu gasesc nimic ce ar fi putut sa lipseasca sau sa nu fie de folos in intelegerea problemelor puse, originalitatii de rezolvare, frumusetii exprimarii artistice, cursivitatii si frumusetii stilului si puternicului indemn spre lecturare.'
D-na Elisabeta Gilcescu "s-a descoperit cu evlavie si a pasit pe ogorul bogat al literaturii ... cu curaj nativ, educat, asternand lumina gandurilor sale in versuri pline de lumina si simtire " cat de grozav omagiu si iscusita sintetizare a valorii poetei, indemnand la cunoastere si apreciere! 
Atentia si sensibilitatea autorului , dau aura poetica acestei extraordinare analize de poezie profund cugetatoare , motivata si prin influenta benefica a Coloanei Infinitului asupra gandirii poetei ,care traieste in vecinatatea monumentului brancusian, simbol al drumului spre vesn icie si eternitate, drum rotund - "spre dimineti cu soare , in tinerete si apoi spre dulce si linitit apus". 
Daca din alte cronici literare intelegi ce a observat si ce i-a placut cronicarului, aici ti se insufla ,dorita si de real folos curiozitate de a sorbi insuti acele frumuseti. Ca prelegere universitara a unui perfect "magister dixit",aceasta cronica poate sta pe aproape de cititor
, in momentul parcurgerii volumului "Patimi dulci",ca un indrumar diriguitor in observarea tuturor aspectelor de valoare, spre a fi cum trebuie intelese . Si asta , pentru ca Dl Marian Malciu este in acelasi timp: AUTORUL UN OR APRECIERI CRITICE deosebit de documentate , cantarite si argumentate: POETUL care intuieste "lumina gandurilor " doamnei Elisabeta Gilcescu si ;CITITORUL pe care autoarea il ia partas trairilor sale . In aceasta ultima ipostaza, pentru incurajarea cititorului , care ar putea fi speriat ori dezamagit ca nu intelege , nu patrunde ori nu agreeaza ideea de baza, subiectul , senzul curgerii versurilor si al cuvintelor , ii "dezvaluie," ca avuta si personal aceasta senzatie,si ii recomanda , din proprie experienta, reluarea lecturii cu atentie si rabdare, pentru intelegere Iata o alta latura meritorie a marinimiei sufletesti a cronicarului, poate preluata si din cariera didactica, aceea de a da indrumari precise de rezolvare , urmarind chiar pasii in rezolvarea acesteia:" In primul rand , obligatoriu socotind a fi , citesc manuscrisul integral, revenind asupra capitolelor sau poeziilor, al caror senz ori nuante nu le-am inteles la prima lectura(un fel de Arta de a citi , atat de necesara tuturor!Asa ca , n u cred ca aceste date pot deranja pe cineva , decat prin efortul acestuia de a fi politicos si a multumi ...)Prima multumire vine de la poeta plina de sincera modestie (acceptata pana la lansarea cartii!) :" Meritul apartine cronicarului care a stiut prin profunzimea lucrarii sa va cucereasca"...
Asteptand cu mare nerabdare si speranta in dobandirea unei raze de lumina si a unei minunate bucurii , intalnirea cu volumul "Patimi dulci" , va felicit din suflet, Distinsa Doamna Elisabeta Gilcescu !
Felicitari si multumiri pentru dovada multilateralitatii preocuparilor , pe care la onorezi exemplar , a daruirii in lupta pentru frumos si pentru semeni , Domnule Marian Malciu! Antuza-Mariaana Antoce

Abia astept sa gust si eu !...Pana atunci, sincere felicitari Mariane, " cititorule inzestrat si cu vocatia intampinarii!" Ma bucur ca nu te retragi, triumfal in turnul tau de fildes , ca sa -ti faci plinul unor " depasiri de plan."..! E atat de frumos gestul cu care te apropii de un om care se bucura sa fie intampinat cand vine cu un dar de suflet!... Nu stiu cum reusesti cu atatea deosebite si voluminoase postari ! Cat de frumos ar fi ca , nu la fel de consistente, dar graitoare aprecieri, sa intampine creatiile prietenilor nostri ,venind de la atat de multi "prieteni"!...! Si...sa nu se mai zareasca obositi si dezinteresati de treaba altora , atatia confrati care nu cunosc decat propriile postari( nu pentru ca nu se simte aprecierea ...ci, pentru ca nu sta deloc bine absenta de la bucurii , a prietenilor ( ca , la nevoie , s-ar putea sa nu afle...) O invitatie care se cerea facuta ! Nu va suparati ca am facut-o eu (Mie imi place si intampin cu drag pe toti creatorii de frumuseti artistice , care vin sa daruiasca ofranda, munca lor , din dragoste...)Si le multumesc sincer! Antuza-Mariaana Antoce

Am spus toate acestea dintr-un motiv cat se poate de simplu:acela de a evidentia faptul ca a scrie o cronica presupune un efort deosebit si ca ,iata,exista oameni care au ales sa faca din timpul lor un timp al altora daruind cu generozitate din preaplinul sufletului lor.Si acest lucru neconditionat asa cum a fost si in cazul altor cronici( pentru Marin Bunget, Vera Craciun,Georgeta Resteman etc.)Si,mai mult decat atat, a citi acest gen de materiale este mai cu folos pentru spirit pentru ca te introduc in sfera creatiei unor oameni talentati fiind un ghid in a percepe universul liric .E un mod de comunicare spirituala prin care ceea ce te inconjoara se innobileaza pentru ca exista persoane care au potential creativ chiar daca nu fac parte din foruri inalt specializate in acest sens .E o forma de comunicare in care esenta o constituie promulgarea frumosului si citesc cu placere si poeziile sau proza multor a care au ceva interesant de comunicat. Maria Pavel

Presupun şi doresc să aibă mai mulţi cititori volumul în cauză, dragă Mariana.
Cât priveşte cronica, nu se pune problema. Omul vine, citeşte, meditează dacă are timp şi trece. Mai are şi alte treburi. Nu-i o poezie, o nuvelă ori o altă scriere ce te poate sensibiliza. Cronica este adeseori un ceva care inhibă şi, în cazul de faţă, un ceva care poate fi neînţeles de o parte din cititori. Având volumul la îndemână, mă pot contrazice, mă pot completa, pot genera o dezbatere. O cronică aemănătoare unei statistici de o anumită factură nu poate provoca asemenea acţiuni... Marian Malciu

Citind multe dintre materialele postate de autorul acestei minunate cronici am putut sa-mi fac o impresie despre maniera in care abordeaza subiectele .Concluzia la care am ajuns e ca despre tot ce a scris a dat dovada de o atenta lectura,de o minutioasa documentare asupra materialului in sine dar si a altor date care construiesc profilul celui ce scrie materialul despre care se concepe o cronica,in cazul acesta.Unii ar spune ca acest lucru ar deteriora ,poate, impresia despre subiectul de tratat in sensul ca ar conta impresia despre material si nu despre autorul lui..Eu as zice ca,dimpotriva.Cunoasterea comprehensiva ofera date care sa conduca spre optica din care este abordat subiectul in sine si astfel,interpretarea sa se faca in cunostinta de cauza.Simte autorul cu adevarat ceea ce a asternut pe hartie?Ceea ce a scris reliefeaza experiente ,daca nu traite personal,macar martor direct sau indirect al faptelor pentru ca autenticitatea rezida si din aceste aspecte.Bine,se va spune ca literatura e o fictiune si in mare parte,asa este , doar ca, ceea ce da greutate textului analizat e si perspectiva din care se dezvaluie subiectul pentru cititor.Si in scoala se invata despre profilul autorului tocmai pentru ca invatacelul sa se poata orienta ...in ce perioada a vietii s-a scris ,ce perioada a abordat scriitorul,ce aspecte de viata ancorate in timp cronologic se expun..etc ..asta pentru ca analiza textului sa fie plauzibila si interpretarea sa se fi facut luand in considerare aceste note .
Sa revin insa la cronica domnului Marian Malciu.O cronica in care se dezvaluie si pe sine in raport cu volumul doamnei Elisabeta Galcescu .Se dezvaluie pe sine ca fin observator,ca fire romantica ce surprinde si trece prin filiera sufletului sau aspectele analizate in volum pentru ca atat de meticulos surprinde fatete ale autoarei :,, Cuvintele, versurile şi fiecare poezie în parte sunt vertebre sudate pe o coloană suplă, puternică şi luminoasă, precum apare în noapte superba Coloană a lui Brâncuşi. Nu se vede, nu se aude şi nu se poate atinge, dar se simte acel loc plin de lumină din care erupe lumina cea mare pentru a se înălţa spre lumina-mamă. Este sufletul celei ce a prins cu îndrăzneală şi curiozitate condeiul la vârsta copilăriei şi care, acum, cu mult curaj, nativ, dar educat, aşterne lumina gândurilor sale în versuri pline de gânduri şi simţire, pentru a le dărui lumii ori, cel puţin, acelei părţi din ea, care o cunoaşte şi o înţelege. ”Si merg mai departe ,spre a convinge de atentia cu care Marian Malciu isi face datoria de ,,cronicar”,in acceptiunea moderna,evident,oferind acest citat :,, La o primă lectură, este posibil ca cititorul să abandoneze această plăcută activitate, speriat ori dezamăgit că nu înţelege, nu pătrunde ori nu agreează ideea de bază, subiectul, sensul curgerii versurilor şi al cuvintelor. Este o senzaţie enervantă, care poate deveni mobilizatoare, îndemnând la o reluare atentă, răbdătoare, a lecturii. Aici intervine autoarea, de parcă ar citi permanent în sufletul fiecărui cititor, îndemnându-l: „citeşte/ povestea/ se cere/ se vrea/ doar azi…/ e limpede asfinţitul/ a pus rod legat/ trăieşte/ înţeles/ nu se lasă/ învins”.
Vaii,sa nu realizez o cronica la cronica...Ma opresc aici cu o minima concluzie pentru care folosesc un citat din cele spuse de autor in cronica sa :,, Cu cele mai scumpe daruri ale vieţii sale - sufletul şi inima, gânditoarea şi visătoarea artistă cutreieră lumea. Faţă de ele nu are nici un secret, nu le-a trădat niciodată şi nici ele nu au trădat. Ele sunt acelea care o ajută să supravieţuiască. În ele se nasc gânduri şi sălăşluiesc trăiri. Fiecare gând ori trăire sau vis sunt câte o poveste şi fiecare poveste este o poezie. Adunate toate, sunt povestea vieţii artistei. Acasă sunt pomi şi flori, acasă este iarbă şi copaci, acasă sunt sentimente şi anotimpuri, prieteni, amintiri şi reverie. Fiecare în parte este o poveste şi fiecare poveste devine o poezie…”

Felicitari,asadar autorului acestor randuri,felicitari si multe alte ganduri adunate-n noi volume,doamnei Elisabeta Gîlcescu si sa ajunga volumul/volumele la cat mai multi cititori.Domnul Malciu ne-a convins!!! Maria Pavel

Stimată doamnă şi scumpă prietenă, Maria Pavel, concluzia la care ai ajuns şi ai explicat-o aici este, cel puţin sub primnul aspect, cât se poate de adevărată. Da, mă documentez înainte de a scrie o asemenea lucrare. În primul rând, obligatoriu socotind a fi, citesc manuscrisul integral, revenind adeseori asupra capitolelor sau poeziilor al căror sens ori nuanţe nu le-am înţeles la prima lectură. În plan secundar, încerc să cunosc autorul scrierii, să-i pot intui anumite genuri de abordare a subiectelor tratate prin prisma trăsăturilor sale caracteriale şi temperamentale. Cred, cu multă convingere, că numai aşa pot înţelege poezia, în cazul de faţă, pot urmări ideile şi pot descifra textul până la aproape de aceea pe care autorul său a avut-o în momentul în care a hotărât să-şi aştearnă gândurile, trăirile, sentimentele, dezamăgirile, pildele, bucuriile etc în forma scrisă aleasă de el...
Cu alte cuvinte, susţin că nu poţi scrie niciodată despre ceva necunoscut ţie! Când creezi tu însuţi, chiar ficţiune integrală fiind, totul păstrează ceva din tine, din temperamentul şi caracterul tău, din experienţa ta de viaţă, din educaţia şi cultura pe care o ai. Aşa se păstrează în orice scriere şi, dacă nu cunoşti nimic despre autor, eşti obligat să cercetezi creaţia sa sub toate aspectele, astfel încât să poţi face un portret al acestuia după modul în care se exprimă, în care gândeşte ori în care are sau nu capacitatea de a concentra sau nu ideile, de a le dezvolta atunci când este nevoie, de a conduce coerent o acţiune şi aşa mai departe.
În cazul de faţă am avut materiale la dispoziţie. Am cunoscut autoarea la Festivalul de poezie patriotică de la Târgu Jiu după ce, anterior, am cunoscut-o şi analizat-o sub capacitatea de a organiza un eveniment cu multiple angajări nu numai în plan literar, la aniversarea doamnei Ileana Vulpescu. Am avut la îndemână un interviu acordat cândva, în care vorbeşte despre persoana sa, despre viaţa şi activitatea domniei sale. Am văzut-o cum se manifestă în grupuri mici şi mari, cum conversează, cum socializează etc. Cu alte cuvinte, am avut tot ce-mi trebuia pentru a-mi permite să scriu.
Eu îţi mulţumesc pentru aprecierile cuprinse în comentariul de mai sus!
Nu ştiu dacă a fost aici locul şi momentul pentru explicaţiile mele, dar am convingerea că nu deranjez pe nimeni dacă îmi exprim opinia cu privire la unele cerinţe obligatorii în elaborarea unui material ce poate fi denumit "cronică literară" sau, foarte simplu, "prefaţă" la carte.
Sincere mulţumiri pentru atenţia acordată şi pentru felicitări! Maria Pavel

O carte care nu bate la porțile consacrării. O carte care trece netulburată, cu fruntea sus, prin liniștea rugăciunii. O carte care m-a ținut dreaptă, iar sufletul, sub căldura dulce a cuvântului... Au bătut la multe porți... Una s-a deschis larg... și se deschide de fiecare dată, iar eu mă plec în fața acestui munte de modestie... Au fost, apoi, și prietenii mei de-o carte, de-o aniversare, de-o prietenie necondiționată... M-au ascultat cu urechea minții, când vântul patimilor vroia să mă doboare. Le-au auzit de sub dărâmături... Toată admirația și prețuirea mea pentru acești prieteni mei statornici și minunați... Elisabeta Gâlcescu

Frumoasă recenzia volumului de poezie a poetei Elisabeta Gilcescu, un volum ce mi-aş dori să-l pot citi în întregime. Am lecturat cu mare drag şi interes, semnalul editorial. Reverenţă, distinsă doamnă Elisabeta Gilcescu!! Reverenţă, Malciu Marian!! Cu drag şi preţuire pentru voi prieteni şi poezie! Constantinescu Elena Iuliana

Mă bucur sincer că ai acordat atenţie acestei recenzii, dragă doamnă, Constantinescu Elena Iuliana! Opinia ta are greutate, venind de la o cunoscătoare în domeniu. Mă bucur şi îţi mulţumesc frumos pentru aprecieri şi felicitări! Le voi transmite şi doamnei Gîlcescu, în caz că domnia sa nu poate posta aici şi, cine ştie, va fi un semnal pentru a asigura o carte pentru o cititoare interesată cu adevărat.
Toate cele bune, dragă prietenă, cu împliniri şi senin în suflet! Marian Malciu

Ce ușor cuvântul, doar patima e grea, când este sortită unei aspre judecaţi; se simte nevoia de a o desființa... Poate că de această dată, va fi privită cu alți ochi. Meritul aparține cronicarului care a știut, prin profunzimea lucrării, să vă cucerească... Este meritul rezervat acestui prieten de-o vară și ceva, recunoscându-i calitățile de și finețea gustului, atunci când îmbracă haina de cronicar. Mulțumesc frumos, dna Constantinescu. Acest gest nobil mă onorează și pe mine. Cu aleasă prețuire. Elisabeta Gîlcescu

Patimi dulci – o carte pe care o poți accepta sau nu.
O carte pe care o poți desfința sau nu.
Marian Malciu m-a citit. Prețuire sinceră autorului, dar și cititorilor fideli. E un privilegiu de a mă regăsi în acest spațiu select.

La urma urmei, ce-i patima dulce...
când fiecare altfel o-nțelege... De ea atârnă viața,
se hrănește din mine, când mă pierd, încet-încet...  Elisabeta Gîlcescu

Atât de superbă este prezentarea carții incat emanați dorința de a lectura aceste poezii. Felicitări autoarei, felicitări poetului Marian Malciu . Tot ce compune Elisabeta ajunge la suflet . Cineva spunea :,, Societatea are nevoie de poeți , cum noaptea are nevoie de stele .,, Asa este !
,,Vreau să scutur toamna de patimi, 
să nu-i fie întuneric,
nici frig sub arbori osteniți
s-o învăț măsura pașilor 
strigătul solitar 
să-i deschid iubirii hotar 
rânduială în trup povârnit 
să nu tremure-n ascuns 
urletul câinilor sfârșit 
nici glasul cucuvelei aprins 
când seceră viața cuiva ofilit 

Vreau să bucur iarba 
cântece vechi prin copaci să-i dezmierd 
odihnă lângă vatra încinsă de-așteptări
verdele nuc, fereastra păzind
un semn de bună voire
mai mult decât un soare plăpând
pe brațele tale, toamnă, m-oi odihni
pe brațele mele te-oi odihni ,,
„de-atâtea ori m-ai căutat,/ când nu-ţi eram aproape,/ în vântul toamnei adunat/ nesprijinit de ape./ de-atâtea ori am tresărit,/ pierdută-n sfânta rugă/ un strigăt vine, neumbrit,/ la căpătâi să-mi plângă.”/ de-atâtea ori m-ai legănat/ în cea mai scurtă noapte;/ sărutul ne-a împreunat/ şi tot el ne desparte…”. (Elisabeta Gilcescu) Ariadna Adriana

Poezia care nu ajunge la suflet, care nu-l sensibilizează, care nu se poate memora şi ale cărei cuvinte nu se pot murmura pe aleile parcului plin de florile primăverii, cred că este o poezie rece, fără valoare, dragă prietenă. Te înţeleg şi sunt de acord cu tine.
Îţi mulţumesc pentru atenţie, pentru apreciere şi felicitările adresate! Să fii iubită! Marian Malciu

Astăzi, sufăr mai puțin

Un colț de cer

Zugrăvind fericiri

Spectacol 

Frunzărind toamna

Eli Gîlcescu

Timpul ceasurilor de tăcere

plimbare de voie

printre cărți rare

mă încumetă uitarea nedreaptă

„nu-i cine știe ce deosebire

între iubita abandonată

și noua locuință”

printre „haimanalâcurile celorlalți

produs ne(demodat) pus în circulație

năbădăios

inamicul jurat al oricărei schimbări

de adresă sau de amor

ambele cer un efort prea mare”

știu că îi place să i se dea pace...

am găsit-o

într-o singură floare

așezată în locul unde îmbobocesc poeme

cu petale de-ntuneric

și surâsuri chinuite

„lumina – un semn de carte

un sens ferecat într-un gând

comemorat ortografic de-un punct”

între tot ce ni-i cumpănă

„plămădește o nouă odisee

să măsoare purificarea ”

dintr-un nimic și-o floare

„când sună vicleanul gong ora

citește Solitudini din Gongora”

in memoriam – Romulus Vulpescu

Ce dimineață...

savurez fericirea dulce

în umbra firii

neplanificată

o cuibăresc

din ce în ce mai mică

să mă poată auzi

rostind

odată cu timpul

„Patimi dulci”

dulce culoare

o altă legătură

La umbra ei

Azi

am citit mult

Prietenul perfect – Martin SUTER

am hotărât să nu mai compar noul cu vechiul

să nu cerșesc stele

doar tăcere și

ferestre deschise spre toamnă

am pus capăt amintirilor

le ascund după soare

acolo, în centrul lumii

și cineva să le răsfoiască

de parcă mi-ar răsfoi filele vieții

și acele nopți care nu vor vedea

zbuciumul dimineților

lumina inimii

mintea o luase razna

înspre o căutare

adevărul despre sine

a ieșit la vedere

aștepta să ajungă în mâna ei

fără să-l abandoneze

chiar dacă a devenit

un punct tot mai îndepărtat...

zi fără pereche

va odihni

o lungă amintire

și o nouă iarnă fără sfârșit

sub umbra unui rest de vară

adunate între

patimi dulci

Patimi dulci

 Un cer de flori pe fruntea pământului

învăluie tăcerea dimineții-ndrăgostite

Primul capitol

dimineața strigă nevinovăția nopții

lasă ziua desăvârșită

pe care n-o merităm

trecut-au anii

prin câte vremuri complicate

ascunse urme în potecă

într-un apus

cobor

înalț un zâmbet

și mă caut

până la capătul cel îndepărtat

cât de folos mi-au fost

și urc

ce s-ar putea întâmpla

într-o dimineață

atât de frumoasă?

Melancolia unui asfințit

e gata să plesnească

de sub povara timpului

astăzi, îi deschid porțile

voi lucra zorit

 așezând

 îndesând

 lumina

vor fi

ploi de vară

între noi

candoare

emoții

poezie-n culoarea

dimineții

plăpândă

dimineața mărunțită

de suspine negrăite

pătrunde în voie

printre crengile

nucului visător

ascultă rugăciunea de dimineață...

„ca nici umbra gândurilor rele

să nu-l întunece“

tăcerea dimineții

îmbracă ziua de ieri

în straiele străbunilor

zidire

o nouă încolțire –

suflet românesc

un august

în jumătatea unei singure
inimi

ascunde sub o piatră

timpul

zborul

o zi întreagă de iubire

dimineața

cuge liniștit

ropot de respirații

acoperă cuvintele

în culoarea pământului

cele care lasă dâre adânci

care dau înapoi

împung orizonturi

rezemate de amintiri

se scurg în receptorul uitării

nu mai sunt de folos

de jos

alt soare își deschide aripile largi

privește revărsatul zorilor

cel mai frumos ceas al zilei

 spectacol

 lumină

 pace

mirajul

dinaintea dimineților mele

loială și nemărginită

blânda și curata

lumină a dimineții

fără ticuri

și refuzuri fățarnice

între epidermă

și universul lăuntric

sufletul ei

într-un singur cuib

deschide gustul crezului –

mirajul absolutului

neînduplecată

dimineața

slobozea lacrimi de bucurie

din strâmtoarea pumnului

roua dimineții

împletea săruturile

Sânzienelor

se limpezea

și cea mai amară rugăciune

căutătura lor aurie

flori și uscăciune

rod și sărăcie

desăvârșea rânduiala 

într-o singură împletitură

pieptănând cuvinte rătăcite

florile dimineții

rătăcesc

alăturea

primejdios

ureche fără ziduri

trăire negrăită

umbre trecătoare

fără har

una cu pământul

ispitesc un vis

m-a prins dimineața

cu frânturi  de vară

se stinge glasul

se frânge struna

în mireasma toamnei

ca un cântec bate

a închis la sânu-i

milostiv pământul

se frânge visul

se stinge luna

strădanie

azi...

deschid porțile dimineții

pornesc în căutarea

fericirii fără margini

respirația ei

muzică de Weber

orizont divin

fără hotar

porți spre grădină

printre flori

adieri de mângâiere

un greiere

cântarea ninge iarăși luna

peste tăceri de-argint

și-n inimi de cuvânt

 minune

 Raiul

despletește ore

cufundate în neascultarea

revărsărilor de zori

lipesc tălpile de iarba

şi frunzele grădinii

dinspre o fereastră necunoscută

scârţâie toamna neputincioasă

două inimi bănuitoare

se încurcă în hăţişul învolburat

într-un joc tăcut

doar bolta cerului străjuie

bătăile inimii –

singura mângâiere

dimineața a oftat ușurată

sărutul ploii a rodit

mângâieri

ard întru întinerire

adierea fânului strâns

aduce dulce pomenire

potolesc guri

despletesc rugăciuni

una privește

cerurile limpezite

neclintita ei înaripare

s-a despovărat de veșnica zgribulire

să nu uităm ce zi e azi

ascunse

sub aburirea

zefirilor lini

diminețile afundate

în stâmpărul pământului,

mai aproape

de amiază-zi

se apleacă spre

desfătarea razelor

fierbinți

graiul inimii

saltă

atâtea flori

în dans

gingaș

numără clipele

spre infinit

iar timpul potrivește

așteptările

umezite de

iubire

astăzi

inventez povești

combin culori

iar în palme...

o întâmplare

reînviată

toridă

Insuportabilă

culoarea mea –

cântec de fântână

îmbrățișează

spectacolul împietrit al dimineții

mi-am scăldat ochii

în orele dimineții

am cules fructul pârguit

buzele lui

erau reci

ca o icoană

au deșteptat

un gând

legat cu fir de mătase

părea obosit

își liniștea visul

după multă vreme

a acordat dans după dans

resemnat și fericit

cu ochii deschiși

redescoperea copilăria –

gingașa tremurare

a dimineții

în diminețile de ieri

m-am ascuns de zilele de mâine

să nu mă întoarcă din drum

toate care vor urma

voi sări

într-un viitor mai sincer

sau voi rămane

așteptând

imacularea sfertului academic

cine mai crede în el

poate mintea poetului

pietruită cu jumătăți de pași

în jumătăți de iubire

în cealaltă jumătate

sunetul gol al curgerii

zilei spre nicăieri

miracol

o lume în vis

a deschis

cuvântul

nu întâmplător

m-a atins ca un râu curat

ocolitor

măsura

cântărea

supusă

cu fiecare dimineață

a ochilor mei

au reînviat

printr-o răsuflare

zorii tinereții

milostiv cuvânt

s-a închis în inimi

i se stinge glasul

struna i se frânge

i se plâng în șoapte

doar frânturi de noapte

ce-i asudă gândul

el aude cântec

vine dinspre mine

dimineața nouă

tremură de bine

vine și se roagă

inimii, în taină

privirea

unduitoare

cântărește

socoteli strâmbe

înfruntă

trupul ostatec

dimineața

adoarme

pământul

sub picioare

a venit...

a venit toamna

se ține tare

un glas înfierbântat

asurzește vara

se cufunda mai adânc

în somnul acela dulce din zori

aluneca

așternut

peste câteva frânturi de clipă

molatice și triste

a venit timpul să facă ochi

dimineața mea târzie

ce dimineață...

se privește în oglindă

cum își schimbă rochiile

visează

se simte ca un copil

când își descoperă

ochii

părul auriu

se gătește

despletind gânduri

mereu altele

scuturate

îmbrăcate...

clipele aleargă

unele după altele

dar una... încetinește

se lasă sărutată...

La mulți ani, mamă!

zbucium

în sufletul iernii

zbucium de dor și de pâine

adăposturi în coajă bătrână

lacrima frunzei necoaptă

zbucium ce țipă departe

pământul mirosind a moarte

tăinuind o altă tăcere

resturi de vise

un băț de chibrit

o durere

Al doilea capitol

Zbor de vineri

renașterea unui zbor

limpezește sprinten

curgerea –

încordări și destinderi

într-o cursă înmiresmată

ades împovărată –

dragostea

cârmuiește timpul

înveșnicindu-l

inimi mirate

ascund zâmbete

și străluciri de vineri.

a înflorit

în miezul zilei

un apus

de dor

cu gust

de miercuri

sau de joi

cel de marți

este dulce

din izvor

patimi

au deschis

ochii îngerilor

ziua de vineri

lacrima prieteniei

a înflorit

un zbor 

a înnoptat în vis

era scăpat din rugăciune

s-a furișat roșind proscris

și mai spera într-o minune

un zbor a fost strivit de-un nor

nevindecat de versuri line

scrise neîntâmplător

redeșteptând iar o minune 

un zbor ce zace azi înfrânt

la masa cea de prânz, tăcută,

doar amintirile mai sunt

minunea astăzi renăscută

ea prinde rădăcini în noi

să fie limpede și vie

minunea noastră, a tuturor,

în zbor de vineri, poezie

un zbor ce nu va fi prescris

printre atâtea amintiri

tot zi de vineri au înscris

minune, rugă și iubire.

un zbor ce nu va fi înfrânt

azi, zborul Ei e veșnicie

adorm minunea

mângâind

Troiță vie

adăpost

în sfânta glie

de acasă

minune

rugă

și iubire

 17 mai 2013

clopote de lumină

aerul de un freamăt viu

bate toate drumurile pământului

clocotește în el iubirea

durerea

tăcerea așteaptă o clipă pentru a răbufni

uriașe clopote de bronz îi sună în urechi

ochii se umplu de foc

doar cerul înverșunat

parcă vrea să-i osândească

fărădelegile născocite

ca o făgăduială a izbăvirii

urc una câte una treptele amintirilor

până unde e lumină

și nicio clipă nu voi coborî de pe pragul ei

unde gândurile m-au dus

răsuflând împăcată

și fericită

mă contopesc cu lumina

mă depărtez odată cu ea

vinerea de ieri

când ne-am fost împreună

privirile se fugăreau

până-n vârful degetelor

când ne-am fost împreună

ascundeam explicații

chinuri nimicuri

când ne-am fost împreună

buzele neputincioase

amuțeau vinerea de ieri

cuvântul (pierdut)

așteaptă ziua de vineri –

pilda adevăratei răbdări

zidirea însuflețește

darul –

îmbrățișarea nerăstignită

cuvântul – rod izbăvit

și deschis

se-nchină

pe marginea trifoiului cosit

adun miresme

jumătăți de timp

sub pașii stinși

înspăimântați

din preapuținul

ce-a rămas

pe marginea trifoiului cosit

adorm o clipă de iubire

cu palmele pe creștet

un arc de gânduri-căpătâi

să fie noaptea

cea dintâi

o altă dimineață de vineri

sparge întunericul visător

cu ochii încălziți de lumina

nedeslușită și tainică

coboară de-a lungul

răsuflării adânci

o strângere de mână șovăitoare –

toamna

liniștea înserării

nepăsătoare

în întâmpinare

inundă de

fericire

gândurile învolburate

au încremenit cuvintele

cutreieră

de departe

de aproape

ziua banală

privesc cerul

mereu cerul

ceva mă atrage într-acolo

ceva se clatină în mine

cuvinte stranii

din altă lume

tâlcuri ascunse

pierdute printre rânduri

împrumut ceva din neliniștea

de sus

îmi caut munții de-acasă

îi văd în cei mai frumoși ochi

stele, doruri

cu cât iubesc mai mult

cu atât mă depărtez

de același drum

pe care vin

fără nimic...

acasă

simte poezia

un nor amețitor

pune stăpânire pe omul-cuvânt

scotocește printre formele grosolane

cu răbdare de insectă

scoate chip de cuvinte ciuntite

din gurile fumătorilor care scuipă

în cerc la intrare

inundându-l cu dispreț

dimineți de vară cu unduiri line

agită covorul de cuvinte

scrise îngrijit

bijuterii simple

cu înfățișare durabilă și simțită

jocuri de ploaie

apasă umerii giganți

ceremonie cu salve

de tunete fără sfârșit

închid rănile

cerul palid –

un mare gol incolor –

ținea în brațe infinitul

avea să-l vândă

nu-i aflase încă prețul

rămânea briza tăioasă a dimineții

să întoarne dezertările furișate

pe scenă făcea carieră

și adăpost

un singur cuvânt

în sală

un singur spectator –

poetul

încarcerat

trece timpul

și zilele se trec peste noi

sporind așteptarea

cu atâta dulcegărie

un prolog neliniștit

va dăinui o vreme

peste un cuvânt anume –

dar de dor fără nădejde

semnul lui nelămurit

la-ndemână – numai piedici

vorbe spuse în desfrâu

ce apasă-un neastâmpăr

iar tristețea nu-i de-ajuns

ceasul în trecere

un trecut descifrează

secunda pierdută

printre vorbe fără noimă

pradă cade

peste cele mai bune

zile, clipe

cazne grele

arătă așa cum sunt –

vorbe fără părtinire

încarcerate, trup și suflet,

chiar pe viață

atunci, halal epilog

orbit de mila

iubirii

(în)depărtare

m-am depărtat

de gura ce acoperea

disprețul

m-am depărtat

de largul ei mister

pe fruntea trează

șoapte-ntârziate

de bătrânul ceas

cuprind în mâini

tot dorul ce le doare

m-am depărtat de patimi

și de albastrul cer

m-am apropiat

izvoare

introspecție

fulger fierbinte

acoperea primăvara

truditoare de guri

umbre șovăitoare

jinduiau, răbdau –

așteaptau bobul gras

cuvinte dosite

ciopleau trupuri

fără milă, împotrivă

printre tomuri însingurate   

nici urmă de glorii

necuvinte – așchii-n derivă

strivite de lacrimi

atingere caldă

un strigăt mut – tăcere introspectivă

în cumpănă, priviri în gol

meditative au închis ochii –

visul nopții a atins roua încolțită

netrăită

Iubește-l pe aproapele tău

fiecare îndurare întunecată

stăpânește o iubire

luminoasă

neclintită

aprinde soare nou

o tainică simțire

se preface

în lumină

iar inimile o singură inimă

învie; deschide calea

spre-mplinire

tăcerea aproapelui – iubire

domnească

slobozire

îmi văd

prea multe găuri

necuvinte

ce nu rabdă

uitare

printre sfinte

icoane

pomeniri

trufia este trează

și vânează

deșertăciunea-i

la vedere

săracă și bolnavă

ascunsă-i doar răbdarea

obosită

vremuri vin

oftând

trecutul

iar cei ce știu că-l știu

nu știu nimic

de adevăr

de bine

și de folosință

pe trei arginți zornăitori

virtutea o trădează

umilind-o

duminica de ieri

încă vibrează

și ne iartă

durerea neștiută

din „Duminica de ieri“

întinde lumina

cuvântul

îndatoritor

se strecoară

pe sub ușa ei

doar o clipă

îi tulbură iubirea

legată cu ață

„Arta conversației“

vine, vine...

m-am molipsit

de albastrul pur

versul desenează

cu mâinile curate

culoarea iubirii

m-am molipsit

de albastrul

răsfirat

de mirul buzelor

voastre

din infinit

am înviat

gând nou

ce curge

spre

un singur

dor

trupul lui

obosit

a uitat să răsară

zi după zi

a apus prea devreme

n-a uitat să ajungă

la timp

să treacă puntea,

să ne privim

cu ochii

deschiși

rotunzi

urmează

„Sărutul iubirii“

sărutul tău

are alți zei

al meu învârte hora muzelor

sub bolta cerească de aramă

unde cresc flori palide

roiuri de umbre

cântec nou

urcă pe munți

intră în peșteri

cutreieră pământul

iată,

sărutul a învățat să meargă pe valuri

să prindă a se roti

ca-ntr-o beție

el, sărutul

nemaivăzutul

nemaiînțelesul

sărut nou

ce curge

spre tine

atât

n opțile trec

spre nicăieri

umbletul a obosit

urcușurile din vinerea

de mâine

rămân

iubirea lor

o prăvălire

peste sărutul

de mână

Al treilea capitol

Balchik, dulce istov

se ascunde

mocnind

o tulburare

e pe aproape

rece, cald

arde

foc

receeeeeeeee

acopăr

nisipul

cu sânii goi

inima

doar clopotul

a constrâns-o

în captivitatea durerii

se vroia afară

în bătaia vântului

în strigarea cuvântului

nu și-a revenit

din goana

timpului

iubirea

își rostea numele întreg

cu alte temeri

alte inimi

și alt suflet

clipe lungi

clipe grele

apropiau

o îmbrățișare

printre stele

reci

nepăsătoare

și tot atât de dureroase

când nu se regăsesc

acasă

frica stranie

a rămas fără ochi-lumină

în neștire

izbește îndelung timpul

nu și-a revenit după

goana năvalnică

îi stânjenește mersul

zilelor de mâine

dacă ar fi uitat șovăirea

noapte – culmi albastre

necunoscuta întâmplare

noaptea-întristare

tăcere înfiripă

cerul înnodat în șoapte

singure și goale

primejdiile arată

noaptea-întâmplare

noapte

urme-amare

clipă

fericirea

nici în vis

nu mai umblă pe acasă

se scurge într-o văgăună uitată

de timp

de netimp

de durere

pânzișul ei posomorât de nouri

se retrage înghesuit

în ploi de tăceri

un azi-mâine

nedrept

auzi...

e cântecul frunzelor de nuc
îl smulge vântul câteodată
azi e altfel
e liber

se aude neîncetat
în nopţi tăcute

calde
se dăruieşte
cu trupul gol

miroase a soare
de vară

te-am visat

îmi erai dor de mare

și sete...

brațul se silea spre mine

încercam să-i ating mâna

dar i-am uitat numele

a îmbătrânit clipa de ieri

cea de azi –

prea grea

când taine desfac

leagă

Mai este aici?

sau ne-a potrivit timpul

după stingerea luminii

buzele descântate

au împletit clipele

pentru o clipă...

în visul meu

spovedanie

sărutul Iudei -

păcătoșenia dulce

sărută crucea

cu mușcătura veninoasă

păcatul - ghimpi de fală

îngenuncheat

în adâncimea sufletului

fără dumnezeire

urcă

urmărind timpul

cum se scurge în alt trup

izvodit de neliniștea de

a face bine –

capcana perfidă -

spovedanie (ne)osândită

de bună mireasmă

bucuria luminii

scânteiere nezidită

tăceri

se-aprinde suflet

înspăimântat

desfundă pământul

vâjâie greu

neîmpăcat

se clatină brațe

de arșiți și ploi

adorm pe genunchi

amintiri

ne alungă din noi

tot mai albe

tăcutele veri

strâng

porțile altarelor

îngenunchind

lumini

care plân

care strâng

care dor

cuvântul durut

pe un drum cu plecări și sosiri

doar primul

e plin de iubiri

al doilea își poartă

cuvântul nespus

neatins

pe un drum

oriunde am fi

încruceșate poveri

ne cer

să schimbăm

să zidim chibzuit

cuvântul durut

citește

povestea

se cere

se vrea

doar azi...

e limpede

asfințitul

a pus

rod legat

trăiește

înțeles

nu se lasă

învins

impasul mării

năuc

va vindeca

un sărut

tulburând inima

în tăcerile nopții

un vis nerostit

nedreptățit

a închis ochii

și-a făgăduit

iubirea

unui singur zbor

marea

să-i fiu

noapte

vis nerostit

nisip îndrăgostit –

timp

smuls din mare

urmă fierbinte

a intrat

marea în

oasele mele

e strângerea

sufletului

doare

înghesuită

prea rece

grea

marea... marea

chip nisip piatră

am desenat chipul tău

pe nisip

am suflat peste el

vânt cald

i-am născocit

glas cuminte

suflet

lumină

o piatră

stăpânea

sufletul meu

se țineau curate

la trup și suflet

erau cu ochii-n patru

se adunau în taină

arcuindu-și brațele

lanuri în pârg

aur

aur

aur...

piatră

îți spuneam de văile blânde

de zâmbetul mării

ca din seninul ochilor mei

de cărările umblate

cu buzele strânse

ca de o pricină anume

de vinul care lovise

pământul sfințit

de văduvele întristate

de căutătura blândă a mieilor

de vântul ce-mi poartă dorul

până-n mijlocul pădurii,

tânguitor de vreme,

singuratic

în bătaia asfințitului

ultimul fir de iarbă

într-un deșert mohorât

deasupra

eram eu

piatră

Al patrulea capitol

Gelozia nopții

de ce îi tulburi somnul...

țese visuri

pe cele de duminică – urzeli tainice

cu frăgezimea sufletului de odinioară...

nu-i găsești vreo vină

pentru joacă...

doar o clipă

nepregătită

trage de timpul

prea căpos

să mai aștepte marea iubire

prin duminici să-și hrănească simțurile

altarele iubirii

în obiceiuri simple

deschis-au porțile în noapte

printre flori aprinse

lumina îndrăgostită

și-a dezvelit fața

s-a topit de dor

începe noaptea

învață

măsura pașilor

adânciți

înspre lumină

trecătoare trăiri

au mers 

împreună

în pasul clipei

au atins miracolul nopții

somn adânc

bătăile inimii 

povestea

logodnicului din lună

mă sprijin de tine

închipuire

o lume

ai deschis

obrajii trupului

mișcă mâinile

neștiutoare

atârnate

de noaptea grea

m-am visat

cu toate păsările

rotindu-se în jurul meu

le mângâiam

zborul

a rămas o singură stea

care zgâlțâia

amorțeala

am lăsat în puterea ei

un zâmbet orbitor

inundat de fericire

.....................................

mijea de ziuă

cerul era pustiu

totul avea miros de singurătate

topiți

de soare

norii

pierd izvoare

neputința iar lovește

lenea trunchiului îndoaie

clipele sfâșietoare

rănesc

ard

iar pământul se înmoaie

se încinge

pe jeratic

arde

arde

ceruri încăpățânate

curmă tainic un dezmăț

și cerșesc

cerșesc

păduri

ceasurile

se prefăceau că dorm

(nici albastru-azuriu

nici vis)

se cufundau în neodihna nopții

strigăte solitare

alunecau

pe curbura lumii

muzica-penitență

(nu mai tremura în ascuns)

baie purificatoare de acorduri

relaxare

strâng uitări

și gânduri goale

pe un petec dinainte

înnod

negura cea grea

nod adânc

în noaptea rece

strânge-n pumn

văzduh flămând

eu aștept

fie ce-o fi

răsărit

alt zori de zi

iubire

privesc zilele tale

arată bine

gândurile

neputințele

le covârșește

neasemănarea

întru zidire nemaivăzută

făgăduiala poartă vraja

ocrotită de pudoare;

împuținează zilele necurate

osândă – cădere

iubire – jertfe

mântuire

când ploaia va mușca flămândă

din dorul ce mi-l fură azi

când mă aruncă risipită

eșarfă purpură-n grădini

când plouă toamna printre frunți

și cerurile se deschid

îmi bat în piepturi stropii grei

grămadă surdă de nimicuri

asfințește cuvântul

de această dată

fără farse

fără trădări

fiecare culme

fiecare treaptă

venerează arta

ascultă

bucuria reușitei;

exuberanță

parfum de primăvară

culoarea

gust de mierlă

brațele

fluturi noi

flori neștiute

pierdute-n

rodul ce-l strivim

smulgând

pietre de sub lacrimi

rătăcite

peste simfonia absentă

a nopții

gol adânc

parfum de mamă

doar pământ

scăpat

din mâinile

ce au înnoptat

la sân

au crescut

alt vis

târziu

și alt parfum

de primăvară

primăvara vine noaptea

primăvara belalie

strălucește-n asfințit

doar o oră

doar o noapte

legătura fecioriei

în virtute

pătimind

straie albe

înflorind

doar o noapte

purtătoarea

focului dumnezeiesc

apoi vor îmbrățișa

pământul

mirul buzelor

iubind

doar o noapte

darurile se-nfioară

primăvara

înviind

verde dor

aripi noi

cresc

marginea lumii

fără împotrivire

îndeamnă

înmugurirea

îmbrățișări

lovesc

primăvara

a prins dor

din întâmplare

este zi...

muguri printre clipe

tremur

de durerea unei flori

geamătul îl simt chiar eu

îl aud ca un suspin

parcă cere îndurare

vrea căldură

și iubire

să-nflorească

lacrimi limpezi

scăldă primăvara-n

verde

și alt freamăt –

mângâiere

răsfățată de sublim

răsplătești

dorința vie

doar o noapte

istovești

iluzia vremii

bolta ei înfiorată

peste dimineți roșind

te întâmpină privirea

galeșă

dar și trufașă

cea dintâi șoaptă a nopții

suntem

amestec profund

apă și fulger

închise

în fierbințeala scoicii

vestesc nașterea

mărgăritarului

două potrivnice iubiri

noaptea – copilă pură

alteori înțeleaptă

cu toată ființa

deasupra norilor

visează sărutul fierbinte –

darul tăcerilor ei

s-au scuturat merii

de lumină –

mireasma zilelor

nopțile înviate de cuvinte

au îmblînzit clipa –

tăcere prin preajmă

o noapte...

brațe sfioase, calde

m-au hrănit

dimineața, au pălit

le-am privit în ochi

m-au mințit

nu au simțit nimic

aveau miros

de suflet răstignit

în noaptea când înfloream

mă aștepta floarea să treacă

prin urechea bolnavă

să o pleznească cu piciorul

să respire cuvântul

rătăcit în cerul gurii

și împietrit

în noaptea când înfloream

m-am rătăcit în tine

primăvară

și am învățat numele tău

iubire

labirintul alb
hrănit cu patimi dulci
îngustează
sufletele suprapuse

răbdarea

în negrăirea durerii
aruncă sens unic
peste negura primejdiei

lumina

taina nopții

scrie, scrie...

citește povestea

peste o sută de ani

te va regăsi

înveșmântat în lumina

amintirilor

dincolo de cuvinte

în șoapta mea

răsuflarea ei

desenează sufletului

adăpost

fără încruntarea nopții

când inima vrea liberă

să-i fie privire

mireasma vieții freamătă

taina nopții

se deschide

vis

miroase a lehamite,

a slin, a putregai

a teamă

plictiseală

miroase rău

a zoaie, a murdar

durerea-i lipicioasă

și bolnavă

e surdă

ca pelinul din pahar

miroase grija drămuită

întinsă pe-o felie de amar

miroase lenea a invidie

a bucurie cenușie

iluzii-ntunecate

în coșmar

și peste toate astea,

miros și eu

a  vis de noapte

îl trăiesc

iubesc

ploi

bătrâne nopți

tăcute ploi

geloase

moi

mă strâng

mă dor

mă curg

șiroi

se sting văpăi

se-aprind

fierbinți

zâmbind

perfid

Al cincelea capitol

Senin de toamnă

altfel, azi...

chip răsfrânt

întretăiat de gânduri

încremenit

între oglinzi

tăcere

ascunsă

răsfoiește

filele vieții

și acele nopți care nu vor vedea

zbuciumul dimineții

lumina inimii

adevăr despre sine

lungă amintire

și o nouă iarnă fără sfârșit

umbra unui rest de cântec

uitat nescris

s-a înfățișat ca un sol al iubirii

vorbea de toate

diminețile ploioase

de rodul crud

care nu îndura lumina zilei

glasul aspru

slăbea vederea

caznelor ce foșneau sumbru

dușmănos

peste încă o zi din calendar

coborâse deodată

întunericul

încă o zi

singur cu gândurile sale

privește apele neodihnite ale nopții

și închide ochiul de lumină

când susură apele

nu-i arde de fleacuri

vrăjește culorile

pe inima unei ispite

caută urme pe nisipul

inundat de tristețe

în jurul lui, se învârte ea

scurtându-și rochița aurie

în timp ce împletește cosițe

încinse de soare

mai bună vreme

prevestește-apusul;

chiar dacă geme,

clopotul așteaptă  

palmele brăzdate

de vinovăție

tac, slăbind

amintirile de vineri

împacă gândul

cu fiecare zi – același –

cel de duminică este altfel

caută locuri

unde fiecare duce ce poate

fie și o parte din zi

pentru care lasă grijile deoparte

apoi,

împarte liniștea

cât lumina mai stăruie

în gând        

zborul pierdut

cât trăiește poiana pustie de noi

sărutul de floare

mai schimbă polen

al meu mi-l găsesc

printre pomii trântiți de cuvinte,

culori

doar cercuri de ciori

se ațin

și pot intui

„un fruct, copt monstruos”

nebunatice punți

evadări

din tipare-povești

născocesc poezii

ce pot dezlega

un sărut în ecou

peste frunzișul năuc

fără flori

fără fruct

uite,

„o floare cu cap de licorn”

înșiră sărutul

scurt

romantic

ultimul zbor

simți...

roșește-un strigăt la apus

aud ora

scufundată

în vis de noapte

scutur

ochii neînțeleși vreodată

doar tu

suflare-ncărunțești

un colț de dor

când somn nu vine

de tine toamnă

mă-nfior

i-am cules necopți

cu versul tău și-al meu pios

fără îngeri

i-am ales prea cruzi

nedezvățați

și dor

i-am ales de la mijloc

nebănuite piedici

dinainte

uite

am ales să-i desfac

să poți înfiora

pe buze luna

dar ai ales să taci

iar eu mănânc câțiva bobi de struguri

azi

clipa

srălucește

de prea departe

tăcere risipită

cu ochii către stele

necăutata

nopții-adânci

mi te-apropie

și n-ai să vii

părerea clipei te lasă

trecătoare

aștept...

în miez de noapte

ultima chemare

cearcăn nedormit

povestea

cea fără de somn

când îmbrăcam pe zâmbet

rochița de fetiță

mă ascundea la piept

visam

dar prea devreme

a zburat din cuib

aștept să strige iar...

aștept

ce pudice sunt

prin colțuri de flori

sub fire de iarbă

tăcerea recunoaște

o nouă rostire

din singura noapte

când a-nflorit

ce pudice sunt

le mângâi întâi

doar atât cât le-ajunge

să-și poarte neliniștea liniștii

departe

de privirea

pe care vântul alungă

palmele puse la urechi

știu

au nevoie de-un colțișor

în liniște

și... somn

ce pudice sunt

în noapte

pe-ascuns

„splendoare în iarbă”

rod bun în pumn

tăcere încruntată

întuneric brăzdat

lumini în ascuns

un salt peste

anotimpuri pereche

depărtare oarbă

frământă

pleoapa stângă

degetele

licăresc toamne

scaldă flăcări mirate

săruturi furate

în gând

tăceri

disperare

fantezie goală

pudice slove

nemilostenie

cine mai știe ce-au fost înainte

noapte de noapte

ieșeau deșirate

cu ochii umezi

să susțină

originea marilor escapade

sentimente oarbe

au călcat strâmb

pe prima piatră

care a ocolit femeia

în umbră

zâmbete șterse

(nimic în apărare)

priveau în pământ

(se prefăceau absente)

simbolice execuții

au rămas...

și-atât!

  

Pe vremuri,

cu o singură carte se făceau toate

acum,

despică zile friguroase

și amintiri

din acelea târzii

casă pustie

bucăți de hârtie

hârburi

paragini fără hotar

tristeți

un scaun și mai trist

abandonat...

lipsește un...

după sute de ani

o citește

de la sfârșit la...

izvor

e toamna o carte deschisă

primele file

arse de soare

și gândul preafierbinte

sărutul ploii –

întindere mistuită –

adună urmele

din ce în ce mai scurte

cineva aprinde focul

pe ultima carte –

piatră cernită de dor –

și lasă o floare

În colecția 
Elisabeta Gîlcescu

1  Ieri și azi

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2009

ISBN 978-606-516-097-2

Prefață – Claudia PÂRVAN

Coperta – Anca GROZEA

2  La cumpăna dintre ani

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2010

ISBN 978-606-516-188-7

Prefață – Claudia PÂRVAN

Coperta – Anca GROZEA

3  Flori de câmp

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2011

ISBN 978-606-516-237-0

Prefața: Claudia PÂRVAN

Coperta: Anca GROZEA

4  Necunoscuta chemare a iubirii

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2012

ISBN 978-606-516-477-2

Prefața: Claudia PÂRVAN

Prof. Univ. Dr. Constantin NIȚU, Universitatea din București

și Gândul poetului (poem) – Marius Iulian ZINCA

Coperta și imaginile Nynna VIZIREANU

5 Patimi dulci

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, 2014

ISBN 978-606-576-623-8

Prefață: Dr. Constantin Nițu, Universitatea București

Referințe critice (exrase) Claudia Pârvan, Alin Băluță, Marian Malciu

Editor și coautor antologii din colecția Poezia iubirii:

5  Poezia iubirii

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2012

ISBN 978-606-516-485-7

Prefață: Elisabeta GÎLCESCU

Colecție îngrijită de

Elisabeta GÎLCESCU

Mariana JDEICĂ

Coperta – Nynna VIZIREANU

Sponsor – Elisabeta GÎLCESCU

6  Infinitul iubirii, antologie bilingvă română – engleză

Editura Măiastra, Târgu Jiu, România, 2013

ISBN 978-606-517-540-3

Prefață: Stella Anghel

Ștefan Alexandru Ciobanu

Redactor – Elisabeta GÎLCESCU

Tehnoredactor – Mariana JDEICĂ

Traducător – Elena BUZATU

Sponsor – Elisabeta GÎLCESCU

7  Suflet românesc

poezie lirică patriotică

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2013

ISBN 978-606-516-582-3

Prefață: Elisabeta GÎLCESCU

Odette BOTA

Editor – Elisabeta GÎLCESCU

Tehnoredactor – Mariana JDEICĂ

Sponsor –S.C.ARTEGO S.A.

Prin bunăvoința domnului director Viorel DAVID

8. Sărutul

(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2014

ISBN 978-606-646-6

Prefață: Ileana Vulpescu

Colofon (sentimental): Elisabeta Gîlcescu

Coperta: Daniel Murărița

Tehnoredactor: Marian Jdeică

9. Sărutul (2)

(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2015

ISBN 978-606-516-721-6

Prefață Clara Mărgineanu

Colofon (sentimental): Elisabeta Gîlcescu

Coperta: Dorina Cioplea

Tehnoredactor: Mariana Jdeică

10 Sărutul (3)

(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv

Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2016

ISBN 978-606-516-798-4

Traduceri: Emilia Ivancu / Diarmuid Johnson

Colofon: (sentimental) Elisabeta Gîlcescu

Coperta: Daniel Murărița

Tehnoredactor: Mariana Jdeică

8  Manual matematică clasa I

Editura Didactică și Pedagogică 1986 –1994

ISBN 973-20-2987-4

coautor

9  Manual matematică clasa I

Editura Didactică și Pedagogică, 1990

În traduceri sârbo-croată,

ISBN 973-30-0973-3

coautor

10  Manual matematică clasa I

Editura Didactică și Pedagogică

În traducere slovacă,

1990, ISBN 973-30-0974-1

11 Caiete auxiliare clasa I

Editura Didactică și Pedagogică

coautor

Traducereri manual și caiete auxiliare în

 limbile naționalităților conlocuitoare

Manuscrise personale – producție școlară

Clasele I – IV (unele tipărite și difuzate în școlile din București, fără ISBN)

Interviuri

Cronici literare

În curând

Tăcerea are aceeași vârstă cu timpul meu

Vă mulțumesc