În noaptea când

În noaptea când înfloream primăvara!

Eli Gîlcescu

Dor de-acasă

În căutarea

unui loc,

a prins cuvântul

înflorire

lumina lui -

o mângâiere

potrivind

culoarea vie,

se ridică

în tăcere

esență dulce -

așteptare

liniștea din

noapte crește,

se răsfață

peste verde -

împăcare

dor de vis

și dor

de-acasă

Umbre vii

Tremură plăcerea vie,

se dezmiardă-n tinerețe,

chiar de-i veștedă și tristă,

poartă-un rest de frumusețe.

Primăvara ce-o să vie,

melancolică-n grădină,

de „iubire-i prăznuită“,

„dănțuind“ zile-lumină.

„Rămân corbii“ s-o dezbrace,

de iluzii, ieri, pierdute,

risipind cuvinte-n sfeșnic,

ce vor arde-n gând, tăcute.

Vreau să plâng, să râd cu luna

să m-alinte-n nopți târzii,

o cucernică privire;

să rămânem umbre vii.

„Duminica de ieri“

Îmi văd prea multe găuri

necuvinte

ce nu rabdă

uitare

printre sfinte

icoane,

pomeniri,

trufia este trează

și vânează

deșertăciunea-i

la vedere

săracă și bolnavă

ascunsă-i doar răbdarea

obosită

vremuri vin,

oftând

trecutul

iar cei ce știu că-l știu

nu știu nimic

de adevăr,

de bine

și de folosință

pe trei arginți zornăitori

virtutea o trădează,

umilind-o

„Duminica de ieri“

încă vibrează

și ne iartă

Verde Însemnat

Întind braţele,

crengi înfrunzite,

aripi noi

cuprind toamna 

sufletului meu

cresc

marginea lumii

fără împotrivire

sparg peretele

de sticlă

ce ne desparte

înmugurirea

frunze căzute

acoperă

calea uitării

îmbrățișări

lovesc fericirea

azi, nu-mi mai întorc

cărările

freamătă

o mângâiere -

liană tânără

soarbe

seva anilor

primăvara

a prins

verde

dor

Verde Însemnat

duet poetic

Cătălina Munteanu & Eli Gîlcescu

Şi-acum...

rămas tăcut

cerșind iubire

joc perfid

lovit

de-o plecăciune,

în fugă,

a sedus

târziu,

pierdut în ploi

de primăveri,

strivind

cu ziua cea de ieri

pe cea de azi

și câte-or să mai vie

răsad de timp

în cale

întinde

jalnică cântare

dispreț

la nesfârșit

învinge noaptea

neiubind

Verde dor

Aripi noi

cresc

marginea lumii

fără împotrivire,

îndeamnă

înmugurirea

îmbrățișări

lovesc fericirea

freamătă

o mângâiere

primăvara

a prins verde

dor

Sfat târziu

Fereste-te să cazi din tine

când ești tristă

e înalțimea de la care

pot nimeri printre hârtoape

atâtea versuri

pe-aproape,

cineva înfige lancea grea

în tristețea

care doare...

Duioșie

Astăzi am vorbit despre iubire

așteptând un miracol

cu aceeași strângere de inimă

cu care aștept să înflorească corcodușii

Eli Gîlcescu 

Nor și dor

Un nor

de dor

neștiind

să cadă

a prins dor

de alt nor

pe câmpii

Eli Gîlcescu

Urme

De-atâtea ori

De-atâtea ori m-ai căutat,

când nu-ți eram aproape,

în vântul toamnei adunat

nesprijinit de ape.

De-atâtea ori am tresărit,

pierdută-n sfânta rugă

un strigăt vine, neumbrit, 

la căpătâi să-mi plângă.

De-atâtea ori m-ai legănat

în cea din urmă noapte;

sărutul ne-a împreunat

și tot el ne desparte.

Îmi înflorești

„Curg slove lin și înfloresc pe ram“,

plâng verde trup și rădăcină,

zâmbet ștrengar, trezind dorințe-n noi,

țâșnind din bulgări de lumină.

Îmi înflorești și-n primăvara mea,

descânt de stele îmi răsfiră              

o viața curge-n trupuri de pământ

și-un dor la cingători înșiră.

Rătăciți în doi

„Ne rătăcim ca fulgii de ninsoare,

ca frunzele bătrâne din copac“,

Ne rătăcim ca orbii fără soare,

Miresme-n zbor de fluturi și liliac

„Ciulinii sunt ai timpului repaos,

Așa cum noi suntem ai vieții“ pod,

Duminici – contradicții în adaos

Nestinselor iubiri, le suntem rod

Ne rătăcim iubirile cărunte

Pe tâmplele pierdute-n dimineți

Doar lacrimile lor sfințesc săruturi

Din tainic inflnit, duminici înfloresc