Se afișează postările cu eticheta noapte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noapte. Afișați toate postările

ianuarie 03, 2025

Post factum

 

Cum ar fi dacă

te-aș lăsa să-mi asculți inima

îndeajuns

pentru câte zbateri

odată cu frigul

călătorind

clipa de ieri

jumătate de vis

o nălucire

în întuneric

șlefuind iluzii în mijlocul strigătelor

de a face posibil 

imposibilul 

sărut de la miezul nopții


Eli Gîlcescu

2-3 ianuarie 2025, Burlington

decembrie 05, 2023

Și noaptea...

ca o teamă

printre tăceri absurde

nu seamănă cu noi

greu suspină

pentru o clipă

saltă din nimic

ca un descânt din cel

în cel...

de dragoste să fie

de câte ori

de câte...

sub zăpezi

iernând

 

Eli Gîlcescu



aprilie 29, 2022

În noaptea aceea



... am adormit în brațele tale
 și totul atât de sfielnic 
de dulce 

în lumi nemaivăzute 
de bine și cald 
ca prin farmec 
a reînviat trandafirul 

  Eli Gîlcescu

noiembrie 29, 2021

Ascultă-o azi

... doar azi

din cer

îngeri de zăpadă

nepriponiți pe-o parte

cealaltă strânge din dinți

în așteptare

priviri zidite-n prudență

un alt exil

ultimul zâmbet

pe apă pe iarbă

 

... doar azi

noapte de piatră

 

Eli Gîlcescu

30.11.21


iulie 18, 2021

Înspăimântător de reală


 ... tăcerea asurzitoare a nucului

nelăsând în urmă decât

o mie de motive

să aștept 

să-mi stârnească păsările

la cântat

să soarbă ploile ce-l lovesc

din plin

să cuprindă iar cerul 

soarele

luna

ca un prieten vechi

ce a mai fost pe aici

blând și prietenos

în mijlocul zilei

în mijlocul grădinii

 

Eli Gîlcescu




octombrie 21, 2018

O dimineață în așteptare...


... astăzi
ca mai toate diminețile mele
care au văzut multe
despre unele vorbesc
pe altele le trec sub tăceri
până rup frica de noapte
și nu știu ce aștept
ca nu cumva să se dea peste cap o toamnă ca aceasta

Eli Gîlcescu

februarie 12, 2018

Când ești departe

... ies din noapte
pe furiș
înflorind dimineața
în jurul inimii 
și așa rămân 
ca o zi de primăvară 
așteptându-te
în cu totul altă lume

Eli Gîlcescu

martie 13, 2016

Idele lui Marte

Rămâi aici! Odihneşte-te! Nu te teme de nimic!

În noaptea asta dormi în inima mea. 


Gabriele D'Annunzio