Dor de alb

Și de-aș veni

neprefăcut
vei ști că-s eu  

plângând

Eli Gîlcescu

Joc de copil

u

Crezi că ninge de Crăciun? Să mă pot întoarce acolo unde am rămas, să-mi ascund visele, să inventez fericiri într-un joc de copil, un joc cu mine însămi, într-o alergare neîntreruptă, în liniștea tăiată acrobatic, acolo, în apropierea bradului, printre lumini, căutând surâsuri, amintiri... Iar într-o altă lumină Crăciunul, fără să-l pot opri, să adauge la celelalte iarăși viață, bucurie, colind 

Eli Gîlcescu

Dor de alb

Îmi caut iarna 

cu diminețile tot mai albe

rătăcind printre iernile tale

acolo în Iubiria 

rostogolind colindul ce subțiază depărtări

Eli Gîlcescu

Interstițiu

Măsor clipa dintre noi 

venind de peste tot

și de nicăieri

noapte de noapte

cu mersul orb

nelimpezit

dimineți

pe răcoare

odihnind

un alt început

când într-o clipă mă sfârșesc aminiri

Eli Gîlcescu

Iubire în canon

„N-am să-ți spun pe cine aștept, dar aștept“

O clipă cu-nțelesuri

iar și iar

un dor

tot mai aproape

noaptea

alt vis...

încetul cu încetul

să înflorească

mai înspre noi

Eli Gîlcescu

Oriunde, tăcerea

De mâine, altfel tăcerea

sub pleoape

adormind alte lumi

alt glas

de mâine, altfel tăcerea

tulburată de lacrimi

de-ajuns

în dulcele-amiezii

tot mai aprins

alt dor nesupus

mugurind

mai mult

mai înalt

de mâine, altfel tăcerea

înflorind

în tăceri

alt timp

oriunde

mereu

Eli Gîlcescu

Dusîntors

Trezește-mă mâine că astăzi mi-e frică

De plânsul pustiei, de groaza de-o clipă

Când floarea de câmp îmi ascunde cărări

Iar noi călători, azi, nici adăpost,

ca floarea de câmp, risipindu-ne-n zori  

pe-al zilelor drag, întoarce-le iar

pe braț adormind alte lumi și alt glas 

întoarce-le acum și semn să îmi dai

legănându-mi nopți de cearcăn albit

tulburate ape de lacrimi de-ajuns

Izvoare pierdute vor plânge perechi

în dor nesupus, încolțind așteptări,

privind alte lumi, iar noi visători

în dulcele-amiezii, apoi răsărit

în numele tău de azi și de ieri

rostește-mă iar iubirii-pământ

să sufăr mai mult, mai înalt, mai presus

aceeași IUBIRE, mugurind, zămislind

aceeași țară, sângerând, înflorind

În gânduri

Venind de peste tot

și de nicăieri

fiecare noapte

când zori mă înșiră

departe

tot mai departe

uneori din senin 

când într-o clipă mă sfârșesc amintiri

cum într-o clipă

măsor clipa dintre noi 

pe pământ

Eli Gîlcescu

Zori de hiacint

Am atins universul atât de știut

atât de aproape 

înălțând altfel de cer-anotimp

care așteaptă

strigătul meu

de e viu sau nimic

zori de hiacint 

zăpezi înghețând 
zilenopți

până când
până când

Eli Gîlcescu

Jocul toamnei

Am atins toamna 

între două ploi

când mai pot trezi lumini

aproape, mai aproape
o mai aud cântând

„L'amour, c'est pour rien.
Mais tu peux le doner“

Eli Gîlcescu

Parcul Coloana Fără Sfârșit (foto)

Această iarnă în felul ei

Mi-e beznă în oase mi-e iad
încărunțind
peste umbre trântite de uși
care bat
și eu aștept să le auzi

Și totul atât de nedrept

Mi-e dor de Crăciun
să renaști 

Eli Gîlcescu

Arta alege

Idealul de liric-model, locul unde poți să visezi și chiar te poți crede poet – universul atât de știut, atât de aproape de suflet

Eli Gîlcescu

Patimi

   Și aripile mele de care te-ai împiedicat în dimineața aceasta asurzitoare... și tăceri peste tăceri, puse să cânte toamna în cădere, sângerând în loc depărtat, să nu aud prima zăpadă, și-n glasul viorii necuprinsul de Dincolo...

Eli Gîlcescu

În fiecare zi neantul anonim

Astăzi adun

prin cenușiul nopții

scârțâind în ciuturi

strigătul nestrigat
cea mai frumoasă toamnă

Eli Gîlcescu

Aproapele departe în poezie

O ediție specială – IN HONOREM, la izvorul anonim, oprind clipa la ceas de taină, printre prietenii de la Cenaclul Columna – o alegere potrivită pentru o seară de poezie care strigă din interior o poezie a târziului... „de prea departe,/ azi,/ tăcere risipită/ cu ochii către stele/ necăutata nopții/ mi te apropie, azi...//“ (Patimi dulci, Editura Măiastra 2014)

Joi, 30 octombrie 2014, de la ora 19, la Centrul de Cultură Târgu-Jiu – sala „Titu Rădoi“, un dulce... poetic, semnat Elisabeta Gîlcescu, vă așteaptă, împreună cu amfitrionul ediției Ion Popescu Brădiceni.

Întâlnire cu toamna

Când ai lăsat tăcerea

cu zilele din urmă

un du-te-vino singur                    

neliniști la-ntâmplare

bătăi de inimi

neguri

după atâta vreme

să te aud cum strigi

„ca tine toamna nu-i !“

Eli Gîlcescu

Amintiri dintr-un cântec pierdut

Nu ți se pare că toamna îmbătrânește

și cerul s-a încins la apus 

de prea multe viori

nici florile nu mai sunt aceleași

să privească de sus

din vârful brațelor

nu mai au vreme să cugete

în plânsul ierbii

lumini

Eli Gîlcescu

Clipă de clipă

De-ar ști clipa cum ascult

ploile pe frunți de flori

de unde vin

de unde vii

să mă naști în alte lumi

în noapte visele să-mi uit

în plânsul ierbii

înveșmânt

chemările din loc în loc

în zare-a dorurilor dor

clipă-tu și clipă-eu

clipă veșnică în noi

Eli Gîlcescu

În afara timpului

Uitate-s toate la răscruci
ne-ncearcănă iar pomi
se lasă goi, își uită chip,
uitate-s toate la răscruci
își uită dor și alte lumi
alt vuiet
al țărânii strâns 
în mâini strivindu-l 
ca atunci...
și amintiri, dar și tăceri

și lacrimi

pentru așteptări

mai negre zile

alt blestem

înșiră dimineți pustii
uitate toate la răscruci
e prea târziu, e prea amurg

Eli Gîlcescu

Psalmul nopții

Dimineața mi-ai numărat 33 secunde

ca unui prunc 

sub baldachin

despletind toamne de înger

tot mai departe

peste alte lumi

o cădere în gânduri

Eli Gîlcescu

Dor

Sărutul

darul tăcerii

în oglinda nopțíi

clipa unui singur dor


Eli Gîlcescu

Când gândurile...

În genunchi

într-un trup fără glas

se iubeau 

doar în gând se urau

ucideau un amurg

fără somn

când plângeau

cruce grea

doar în gând

un suspin

cuib ascuns

se rugau

rătăcind doar un gând

clipa lor

Când clipele visau...

O singură icoană

fără hotare

când sus

vițe de vii abia vedeau clipa noastră

m-au ținut în brațe lumini...

Întru revărsare de vis.....

Mi-au strâns fiecare secundă,

fiecare oră din zi și din noapte

până când bătăile inimii

odată cu visul

până când dimineți  

ziua de mâine –

tăcuta țărână 
înapoiază...

clipa

Verde (ne)liniștit

Ascult ecouri când dezleagă liniști,

atât de aproape, atât de departe,

atât de sus, atât de teamă,

orice gând, încă arzând...

clipa

De dragul meu...

Caută-mă sub privirile goale,

acolo,

unde umbra sărută în neștire dulcele amiezii

acolo unde nici tăcerea

nici glasul ros de toamne,

privind spre această lume              

nu găsesc pași spre mine,

mult, tot mai mult,

te roagă, iar și iar,

de dragul meu,

să nu doară clipa

când ne rostim, pe rând, păcatul

Până când

Ne-a strivit de frunze toamna

în sfiala ei subțire

tu pierdut, eu pe aproape,

tot o umbră somn aruncă

la o margine de vie

chip de beznă, taina nopții

până când de gânduri ochii

însetați, încinși de șoapte

cu sfială în privire

tu pierdut, eu pe aproape

ne-a strivit de frunze toamna

fără să ne mai întrebe

Eli Gîlcescu

Toate cele care mai sunt

 „Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare 

că nu se va mai  cunoaște belșugul...“ Genesa (Facerea)

Înnoptează pământul, acum, 

când încă sunt lacrimi 
și pâine întru ființă, 
slobozind cântări fără mânie, 

ultima clipă,

ultimul strigăt, 

tot mai mult în iubiri, 

și cale de cumpătare, lumini, 

întotdeauna cineva, undeva, rădăcini, 

ultimul clopot într-un dor nesfârșit

Ave, Maria !

mamei mele,

Tot mai străin de verde,

pământul – povară în creștere

pe care piciorul cu umbra mai strâmtă

cu gustul uitării sau cel ce mai doare

când vântul ce trece pe vetrele sparte

de ploi și de mană

și glas în răstimpuri de frunze-ntristate,

acum în grădini,

simfonie de veci într-un strop de țărână,

răsunet prelung, iubire, cuvânt

din sânul adânc,

spre tine, cobor, cobor

Ave de grație, de veghe, pașilor mei

Te-am citit toamna

Cu ochii

până la norii dezrobiți
ți-am citit gândurile și
în zori
ți-am citit visele
ce alungă fiorul cald
până în preajma grădinii
păzind merele când tăcerile tac
și tac
de fiecare dată
când
atât de aproape
în totală nepăsare
oriunde
în brațele tale
rămân
nu rămân

de neînțeles
toamna
de neînțeles

Eli Gîlcescu

Dor de dor înflorit

Nici laptele nu mai are gustul trifoiului

nici busuiocul gustul miresii

nici grădina din ce în ce mai singură

deznădăjduită clătinare

când iarba abia își ține firul,

adăpostind mâinile de odinioară

pe jumătate cumpănă a blândeții,

până acolo unde iluzia unui zâmbet

în nemișcare înalță chipuri la întâmplare

răstălmăcind, vrând-nevrând,

clocotire grea

toamna

tot gând întunecat

tot soare prăbușit

tot cântec zbucnit dinăuntru,

fără veste să mai vie și fără foame

cuvinte acoperite sub glie

în lungul nopții

tăceri 
tot așa în strigătul cocoșilor

peste ziua de-un deget

alt rând de straie

alt dor de dor înflorit

Aprinse răstimpuri de vară

Dacă m-ai întreba despre iubire,

gândurile noastre, de-a pururi lumini,

nopții-nsetate cântări,

cât mai aproape de stele,

izvor de sărut...

Dacă m-ai întreba de fuga sub glie,

învăluind neguri împrejur,

necuprinsul ochilor,

o lume peste lumi,

diminețile noastre,

iar și iară zi... 

Lumini de înger

(Lucas, prima aniversare – o lună)

Din somn mă trezești

odată cu zorii
când păsări mai stau încă pe cuib,
necălcate ierburi, ochii, gura,

povești neîncepute, 
joc de lumini

Eli Gilcescu

Scrinul iubirii

Ne-am întâlnit.

Ne-am întâlnit pe tăcute, într-o vreme cu nume ce trec peste a muntelui palmă, când nopțile cele de viață ne cheamă, cele ce știu să împace o lume, s-o crească cu râvnă, întreagă, cu mâna largă, cu fruntea sus, sus, rodind printre vii. Ne-am întâlnit, pătrunși de-un cântec ce inimi desfată lăute. Ne-am întâlnit nemuritori pentru o clipă, pe un val de vorbe, înveșnicind scrinuri, la fereastra copilăriei, fără ascunzișuri toate, în chip cuviincios și cu rânduială, dragostea lui Iar, sărutul, o minune de altfel, cu lupii laolaltă, zodiacul cu femei, nu mai vine nimeni... Și mă încumet, sub vraja poeziei, de trecut puntea și muntele din mine, acolo unde „iar seara când se lasă cu răcoare, și cerul se întunecă în frumos“, niciodată cuvintele, niciodată.

Eli Gîlcescu

9 August 2014

Târgu Jiu

Un vis peste pajiștea verde

Când fiecare sărut

Un strai de iubire

Frunzișuri în freamăt de taine

Fiecare copac alt strai de sărut

Iar închipuiri, iar priveliști

Și visul cu șoapte –

O lume a mea în lumea cealaltă

O lume ești tu

(curge cu greu)

Încă mai crede, m-așteaptă

Nesfârșit nimicul

Iar fulger fără ploaie,

Nori de piatră, pe tăcute,

Ochi de cer, atâtea lumi

Aclamă pe nimica...

Doar jalea la paradă

Mai seacă gânduri, 

Nimeni nu îi știe glasul, ochii,

și-ndărătul lor, nimicul...

Azi, fără strigăt,

Prin vremi, te chem, mă chemi,

Suflet fără tihnă,
Nopți la rând, nimicuri...

Taumaturg prin noi

Magie fără-ncetare 

în tot largul

un gol

în tot golul

doar tu

vezi

cum prin toate

glas de lumină

mâinile mele

dorul de dor

apa de apă

povestea cu norii

cu vântul

cu noi

Eli Gîlcescu