A cincea întrebare

De parcă m-ar trezi

atingerea unei liniști

ca un suspin

(ne)tulburat

lovind din străfunduri 
glasul sângelui
peste prag de lumini

pe ape
dincolo de vis
de leagăn
prima zăpadă

cântecul meu

Eli Gîlcescu

Noul An

Noul An al celor de dincoace de dincolo, al celor aproape, al celor de ieri, neuitați, al celor arătați, citiți, îndrăgiți, candizi, al celor îndrăznind, aproximați, care ne știu rostul, ne potrivesc mersul, după suflet, într-un Nou An, nu oarecare, cel adevărat, al tuturor și la rând, cel bun, binecuvântat, în tihnă și armonie, cu gândul limpezirii, iluminat!

Eli Gîlcescu

Iernile mele

De parcă m-ar trezi

lumina 

abia atunci

ca un suspin

prima zăpadă

cântecul meu
netulburat

Eli Gîlcescu

Cea mai tăcută iarnă

Buimăcită de ce a văzut 

atât cât a putut  să vadă

noaptea

n-a auzit dimineața

când mi-a lăsat

cea mai frumoasă iarnă

Eli Gîlcescu

Orbitor de frumoasă

Azi

în plin nicăieri

iarna


Eli Gîlcescu

Doar Crăciunul, azi, atât de dumnezeiesc

                               „Dar știi și tu că orice sărbătoare e o tristețe în singurătatea mulțimii“ (Mihai Măceș)

Astăzi, Dumnezeu nu suferă... Nici pentru că nu m-am rugat îndeajuns, nici pentru că am lipsit de la Sfânta Liturghie... E bun cu mine, chiar dacă nu am sărutat crucea înainte de Crăciun și am uitat de milostenie, azi... nici stea într-un vârf de brad n-am așezat pentru sufletul născut din nou, pentru fiecare zi. Dar Dumnezeu este bun cu mine, azi, când ascult colindul, până la jumătatea drumului, atât, ținându-mă de mână, tot mai de departe, până când  cealaltă jumătate, până acolo unde nimeni nu mai știe, nimeni pe lume

Crăciun cu dumnezeiască rodire!

Știai că tot ce atingi azi este dumnezeiesc?

Chiar și sărutul și fiecare gând, cuvânt, fiecare clipă petrcută în lumină...

Dar o carte când atingi, uiți de tine și trăiești povestea ei, povestea care așteaptă

Crezi că ninge de Crăciun!

Să mă pot întoarce într-un joc de cuvinte, acolo unde am rămas, să-mi amintesc, să-mi amintesc tot, în mijlocul unui colind, să zâmbesc până într-atât încât să-mi imaginez o poveste, o întâmplare miraculoasă dintr-o altă iarnă, să aud cum cântă pământul, să-i simt neliniștea, aceeași durere... inima mea, a ta, pentru care există ceva la care nu pot renunța, oricât de tristă aș fi, Crăciunul  într-o altă lumină, într-o altă lumină ninsoarea, scuturându-se toată, ca de un dor, într-o altă lumină, bucurându-ne.  Știai că tot ce atingi azi-mâine este dumnezeiesc? Chiar și sărutul și fiecare gând, fiecare clipă, chiar și amintirile, într-o altă lumină, în mijlocul acestei lumi, acum râzând, acum plângând

Eli Gîlcescu

Te aștept

În noaptea de Crăciun

„ca o zăpadă de demult“

Eli Gîlcescu

Cântând zorilor

Până când dimineți 

asfințind în tăceri
vatra  cu gust de păduri
până când la ferești
și în zori

tot mai departe

inima mea

până când

Fără de tine

Mă-ncearcă de o vreme

ca o teamă

de n-ai să vii 

de strigăt

de n-ai să vii de dor

de noaptea ce-ai strivit-o

ca toate celelalte

în urmă risipite

de n-ai să vii de iarnă

de toamnă și de ploi

atâtea neînțelesuri

de îngrădiri

de noi           

un cântec de împăcare

pe neașteptate

întorși pe alocuri suntem

iarna

în care ești și tu

Eli Gîlcescu

O dimineață de cald

M-ai întrebat dacă mi-a fost vreodată frig de oameni

ca și cum ar mai fi o clipă

necumințită

acum

până când în urechi aud clopote

împărtășind

dimineți fără soare

cu gust sărat ca de lacrimi

nu știu de ce

chiar nu știu

de ce mi-a fost frig și de tine

Eli Gîlcescu

Crăciun verde

Deasupra frunții

mai clare atingeri

icoană-n lumină înalță

un dor

de plutire trupului meu

azi

strălucesc iar

Câtă vreme...

Îți desenez un gând

la nesfârșit

de teamă să-l pierd

odată cu pământul care duce la vale

al tău glas

Eli Gîlcescu

Pierzania iernii

Până când strigătul meu

vinovat

pe un pumn de pământ

tot urme

zăpezi

tot iarnă va fi

tot frig

Eli Gîlcescu

Auzi...

Acel cântec necântat

până la capătul lumii

numai pentru noi

Eli Gîlcescu

Iarna

„Dacă nu ne-ar căuta, nu ne-ar găsi.“

Oricât timp i-ar trebui

până când dimineața

jucând tăcerile

pe alt tărâm

ar trece-o toată

în dulcele amiezii

până când zăpezile
lumini aprind în noi

Eli Gîlcescu

Și amintirile... ca o chemare

Cum încep să scriu

cum mi se face dor

să măsor clipa dintre noi

venind de peste tot și de nicăieri

noapte de noapte

cu mersul orb nelimpezit

tot mai aproape dimineți

sărutând

Amintirile... ca o chemare !

„În momentul cînd îți pierzi rațiunea de a mai exista, trebuie să-ți faci o filosofie de viață în care să consideri că mai ai de ce să trăiești.“ (Ileana Vulpescu)

Sărutul fără noi

Și azi și mâine ninge ireal
și încă nu-i apus
nici grea visare
într-un sărut
strivit în zori
de alte lumi 
părând că vin de nicăieri
și-acelea de prisos 
tresărind
te pierd mă pierd
mă sânger
de câte ori 
desculță în zăpadă

Eli Gîlcescu

Fără drum

Au rămas urmele tale

pe fiecare ochi de lumină

încă și încă lumină

de oriunde

cheamă

mă cheamă

Doar visez

Să fiu cu tine

să mă îndrăgostesc

să-mi aduci înapoi dimineața

în culori de liliac înflorit

dimineața cu cireși în rugă

unde totul e la locul lui

să mă lași

undeva prea aproape

sau prea departe

să mă rătăcesc

într-un niciunde

pe veci

Eli Gîlcescu

Și câte toamne între noi

Un du-te-vino rătăcit

în altă toamnă

aud ploi

un freamăt sub un cer străin

iubim urâm și înnoptăm

izvoare în tăceri adânci

uitate liniști în cuvânt

lăsând sărutul iarăși mut

prea multe inimi tulburând

sărutul care n-a roșit

până când... 

Și noaptea

„ca o lene, aşa de 'ncet se duce!...“ 

prin tăceri absurde

isterizându-mi visul

respiră greu

suspină din nimic

ca un descânt

din ce în ce mai trist

nu seamănă cu noi

nici cel de ieri fior

Eli Gîlcescu / Vintilă Horia