Un alt anotimp

E tot ce mai pot să îndur

alt sfârșit de gerar 

lovind cu-ndoieli alte lumi 

când dintr-o dată în prag nesupus

clipa neclipă și-al zilei sfârșit

sărac de lumini

când liniștea doare și doare 

un gând 

ca o povară

singuratic amurg 

rătăcit între noi

când totul un strigăt

când totul 

nimic

Eli Gîlcescu

A înflorit de Crăciun

Și dimineața
atât de lumină
atât de cald
fără teamă
în plin nicăieri
miroase a brad
în cea mai strașnică poveste de Crăciun
o poveste complicată și simplă în același timp
o poveste 
zi de zi
vis cu vise
care pot înflori un Crăciun

Eli Gîlcescu

Vine.. pleacă

Ascuns într-un sărut, cu de toate, un Crăciun cum este și cum nimeni nu-i interzice să fie rânduit în toate culorile, cum se cade de sărbători, un Crăciun cu trebuință de bucurie, pace în suflet și lumină. Pentru că ce-am fi fără el, oare? Nici colind de poveste, nici Crăciun să ne-aștepte undeva, cândva, nici Crăciunul pe aici

Eli Gîlcescu

Au pornit colindătorii

Din toate părțile ca la spovedanie
un glas – 
cel auzit 
dinainte  

să-mi aducă Crăciunul 

Eli Gîlcescu

Va fi iarnă

Dacă ai asculta-o
într-o noapte cu lună plină
încă arzând
atât de departe
de parcă niciodată aceeași
niciodată același Crăciun
și ce ar mai putea fi
acum râzând
acum plângând

ori numai se preface

Eli Gîlcescu

Când cerurile visează

... la ce ar fi putut să fie
un colind 
tot mai aproape
și în atâtea feluri

prea târziu

nu-i niciodată
să-mi aducă aminte

Eli Gîlcescu

Într-o zi

De mă vei căuta

în gânduri 
mă vei găsi

departe

tot mai departe

când zorii

uneori din senin 

pun jurământ

pe fiecare noapte

aproape

fără suflare

venind de peste tot

și de nicăieri

ca nimeni să n-o audă

Eli Gîlcescu

Fără drum

La capăt de drum

au rămas

doar urmele tale

mă țin în loc

pe fiecare ochi de lumină

să mă caute

când și când

Eli Gîlcescu

Sunt singură

Numai o dată în an

când împart dimineața cu tine
întreagă dimineața
în culori de liliac înflorit
în partea noastră de lume

cu răsfăț de scorțișoară

înminunând clipa

cum nu are să mai fie 

Eli Gîlcescu

Un răsfăț

Mi-ai fost

fiecare dimineață

și iarba crește

după fiecare noapte

ca un răsfăț de scorțișoară

înminunarea clipei

mi te-adună

Eli Gîlcescu

Să fie ea, să fiu tot eu

(acrostih)

E vremea strugurilor copți

Lăsați în vie să suspine.

Iubind, trecut-am printre nopți

Grăbind spre lumea care vine.

Încerc să mă întorc mereu

La masă, răsucind cuvinte,

Crezând că, astăzi, numai eu

Ezit să merg mai înainte.

Scot înc-o rimă ce mă minte

Călătorind spre apogeu...

Uitată, nu-mi aduc aminte

George Tei

Și iarna

Un cântec ce subțiază depărtări

măsoară neliniștea care rămâne

Eli Gîlcescu

Ca o sfâșiere

Scăpată prin singurătăţi  

toamna

și cât mai rămâne din ea

Eli Gîlcescu

Fără să trișezi

... te aud până târziu

căutându-mă
debusolată

Eli Gîlcescu

Atunci...

... când iarna visează 

pe neașteptate

atât de neliniștit și de alb

lăcrimând din nimic

ca o apă curgătoare

să-și amărască și alții nopțile cu ea

Eli Gîlcescu

Doar visez...

... dimineața

în culori de liliac înflorit

dimineața 

într-un niciunde să mă rătăcesc

Eli Gîlcescu

Înainte de noapte

Ne bucuram de culoarea ochilor 

de clipe de așteptări 

când ne priveam

îmbrățișați

încă o zi

încă o noapte

.......................

Eli Gîlcescu

Tot mai departe respirația ta caldă

Tot în necaz se vor cutremura toate
tot în pustie

dimineața celui plecat de acasă

tot mai departe

un cântec fără adăpost

Eli Gîlcescu

Fără să afli

Ploaia de azi are ceva

din tine

se preumblă ca un ecou

care îmi scapă mereu

Eli Gîlcescu

Tot sărutul

Elisabeta, duci o viață de legendă, și de aceea e mai mult decât evident că îți vei încheia viața cu o explozie! Cauza morții tale, „A murit de râs“, va rămâne în istorie. 
Dar înainte de asta, te așteaptă o viață lungă și fericită. Dorințele tale se vor îndeplini și îți vei face visurile să devină realitate. Iar cei dragi... vor fi mereu lângă tine! Bucură-te, pentru că te așteaptă ce e mai bun! 

Anonim

M-am pierdut în noiembrie

Acolo printre flori

precum un cântec din copilărie

din ce în ce mai singur

Eli Gîlcescu

* * *

Lăsați florile să plângă. Dau glas pietrelor când oamenii tac.

Se aud sărbătorile

Din ce în ce mai înguste

și clipele

o presimțire

când se poticnește întuneric
în fiecare clipă

o clipă
cu neprefăcută nepăsare
morminte împreunate
grămezi de tăceri

scârțâit în ciuturi

prin cenușiul dimineții

sângerând dincolo de munți

în același loc

povestea de ieri

strigătul nestrigat

rădăcina

Eli Gîlcescu

Cvartetul Transilvan

La înălțimea visurilor noastre

De partea toamnei

... de acolo de unde se aud sărbătorile

Între noi, toamna

În căutare de sanctuare

Și tăcerile

să-mi aducă aminte de tot

și toamna ce n-a știut să spună

și ploile

când mă vor lua de mână

într-acolo

să nu aud prima zăpadă

Eli Gîlcescu

Astăzi

Vreau să ajung în brațele tale

de la prima oră a dimineții

alerg prin pustiu ei
obosesc 
rup frica de noapte
spaime

tăceri

trebuie să fi trecut de-a curmezișul

peste pietrele altei lumi

cu fiecare strigăt

mă arde câmp de maci
și nu știu ce aștept…

când la-ntâmplare

în tâmplele mele

nimic altceva decât

strângeri de gânduri

fiecare zi

Eli Gîlcescu

Și toamna a trecut pe aici !

Să fi fost în altă viață

Când ai lăsat tăcerea 
să strângă zile-rugi

din urmă 
cu voie 

fără voie

vetre
la-ntâmplare

bătăi de inimi
neguri

și astfel să găsesc o cale
departe

să nu auzi cum strig

Eli Gîlcescu

Preatainica tăcere

Între noi, toamna

Se ține aproape
se pierde la față
și inima stă să îi iasă
se lasă vie

doar o clipă

o singură clipă

în același loc

să născocească 

Eli Gîlcescu

Când voi fi acolo

Te voi căuta

în legături de cruce

fără odihnă

noaptea

când ultima dorință

surprinsă

o clipa

ea însăși

va deschide un trandafir

în octombrie

să șoptească numele tău

Eli Gîlcescu 

De ce mă tem

De tăcerea ta

de strigătul nopții de ieri

de schimbul de trupuri

într-un apus buimac

atunci când fug

numai închipuiri

fără vreun crez

numai atât cât

undeva

nu prea departe

s-o iau de la capăt

Eli Gîlcescu

Tot astfel

Întretăiat de gânduri

zbuciumul dimineții

și acele nopți care nu vor vedea
o nouă iarnă fără sfârșit 

Eli Gîlcescu

Verde (ne)liniștit

Ascult ecouri când dezleagă liniști, 
atât de aproape, atât de departe,
atât de sus, atât de teamă, 
orice gând, încă arzând...
clipa

Eli Gîlcescu

Revelație

Dimineața care îmi spune că vii

o aud cum se roagă curat

Eli Gîlcescu

Când toamna mă duce

Și luna mă duce

atât de aprinsă

de dor

de durere

până când pământul mă duce

încordat prin tăceri

până când

mă adorm sărutările toate

și ploile

mă smulg din priviri

când cerul se crapă în două

și iar mă sfârșesc

de câte și mai câte

ca tot omul

să vadă

la rând

chiar dacă știu

nu știu

ce și cum de toamna

va începe

un fel de amor

de nu-i pot da de capăt

Eli Gîlcescu

Undeva toamna

Mi se pare că m-a îmblânzit
inundată în goliciuni

atâta timp călătorind

fără talent uneori

până în preajma grădinii
păzind merele

când tăcerile tac 
ca florile-n zori
atât de aproape

în totală nepăsare

rămân

nu rămân

Eli Gîlcescu

Goliciuni

Ne mor culorile din oameni; se frâng, se strâng în toamne.

Eli Gîlcescu

Mă smulg din priviri

Când cerul se crapă în două

când mă adorm săruturile toate

și iar mă sfârșesc

de câte și mai câte

ca tot omul

să vadă ce și cum de toamna mă vrea

la rând

chiar dacă știi

nu știi

când se va întâmpla

și ploile vor începe

un fel de amor

„căruia nu-i pot da de capăt“

Eli Gîlcescu

Când pleci

„Totul mi se pare un strigăt al răului“

Știu că ești încă acolo ca o hidră cu multe capete

numai ca să-mi vezi în ruină toate despărțirile

care-mi stau în drum

și cer prea mult de la mine

„se cațără pe creier“ ani de zile

fără bucurie

fără sfârșit

când pleci

Eli Gîlcescu

Când toamna arde

Duminica cu trandafiri

un geamăt

din arșița lor

tremurat de lumini

uitând a muri

Eli Gîlcescu

Mă vei uita

În zori 

înainte de ploaie
înainte să-ți spun de toamna din noi

Eli Gîlcescu

Te-am citit, toamnă!

Ți-am citit chipul

gândurile

atâta timp

călătorind

fără talent uneori

ți-am citit visele 
clipa ce alungă fiorul cald
ți-am citit până în preajma grădinii
păzindu-ți merele

când tăcerile tac 
ca florile-n zori
pentru mine

încă taci

atât de aproape

în totală nepăsare

în brațele mele

rămâi

nu rămâi

ca să pot s-o iau de la capăt 

Eli Gîlcescu

Plutind peste

Această nebunie sălbatică

de care mă lovesc 

ca de ceva uitat în drum

mă port prostește

fir-ar să fie 

în fiecare dimineață

când nu-mi ieși în cale

când nu mă lași să viu

Eli Gîlcescu 

Numai copiii știu ce caută

Când

Nu mai am ce spune

în această nebunie sălbatică

de care mă lovesc 

ca de ceva uitat în drum

când mă port prostește

fir-ar să fie 

în fiecare dimineață

îmi fac cruce

când nu-mi ieși în cale

când nu mă lași să viu

Eli Gîlcescu 

Când dintr-un vis în altul

Mai aproape de ziua aceea de verde

de caldă și

fără scăpare

zvâcnind de departe

dimineața

fără de noapte

singura mea rugăciune

e tot ce începe

tot ce nu este încă pierdut

Eli Gîlcescu

Iubire

Ce vreme de vremuri!

Și sfârșitul care nu este sfârșit.

Doar ei, apropiindu-se, renunțând la orgolii, înfruntând pașnic sentimentele pentru un „da“ împreună, un „da“ spus în numele iubirii de ieri și de azi, un „da“, nu ca oricare altul, ci așezat, profund, perfect, un „da“, știut de mai devreme, pentru mai târziu, un „da“ nebun de fericire. Iar frumusețea iubirii lor, cea mai frumoasă carte de vizită, lăsată nouă, aducând a flori de toamnă blândă. O toamnă cu sens și savoare, o toamnă agale, ca și cum n-ar mai fi, ca și cum n-a fost vreodată

Eli Gîlcescu

Și dimineața

Doar eu am văzut-o

încinsă

de lămâiță

Eli Gîlcescu

Când merii cădeau din picioare

Ne-am întâlnit.

Ne-am întâlnit pe tăcute, într-o vreme cu nume ce trec peste a muntelui palmă, când nopțile cele de viață ne cheamă, cele ce știu să împace o lume, s-o crească cu râvnă, întreagă, cu mâna largă, cu fruntea sus, sus, rodind printre vii. Ne-am întâlnit, pătrunși de-un cântec ce inimi desfată lăute. Ne-am întâlnit nemuritori pentru o clipă, pe un val de vorbe, înveșnicind scrinuri, la fereastra copilăriei, fără ascunzișuri, dragostea lui Iar, sărutul, cu lupii laolaltă, zodiacul cu femei, nu mai vine nimeni... Și mă încumet, sub vraja poeziei, de trecut puntea și muntele din mine, acolo unde „iar seara când se lasă cu răcoare, și cerul se întunecă în frumos“, niciodată cuvintele, niciodată.

Eli Gîlcescu 

Ținându-ne de mână

Și o amintire de o simplitate... elementară

Noapte de ploaie

Vom fi

noapte de foc

pentru liniștea de după

Eli Gîlcescu

Și vara

Ca ieșită din minți

zi și noapte

noapte și zi

Eli Gîlcescu