duminică, 16 februarie 2020

Când moartea se arată în bobi


În Scrada trăia o ghicitoare în bobi, Florica. În momente grele mulți o căutau.Pe unii i-a încurajat, pe alții i-a speriat. Nu tăinuia nimic. Nici semn de boală sau de voinic, nici despărțire de neam, nici de blestem. Vorba ei, „ce-i în gușă, și-n căpușă“.

Scrădenii aveau obiceiul să arate primului venit lada de zestre. O țineau în odaia bună. Iar celor apropiați, lucrurile de înmormântare.
Între ei și cei de dincolo, Crucea lui Cristos.

Obișnuiți cu greul, ca și cum acesta era singurul ajutor.

Biserica era undeva deasupra ținutului însorit al Ciupei. Într-acolo și cimitirul, destul de greu să ajungi după ploi. Carul tras de boi urca anevoie. Se împotmolea în tină.

Se spune că înălțimile au fost făcute pentru a fi privite de jos, și nu pentru a privi de pe ele, în jos. Atunci se poate prăbuși sufletul, chiar dacă trupul rămâne pe loc. Numai din vale poți vedea lucruri mari. De pe culme, toate sunt mici, chiar și cel ce pleacă, din ce în ce mai mic, pentru că nu și-a rostit ultimul păcat, mai puțin înspăimântător decât tristețea care i-a luat locul. Pe un asemenea teren alunecos totul se prăvălește. Până când îl înghițea însăși tăcerea într-un ropot de aplauze, binemeritat de altfel.  

Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu