E mamă, bunică, prietenă... și iubește poezia. Mai ales în momente de trisețe, găsește un leac, o încurajare, un răspuns. Pentru că fiecare poem e în căutarea a ceva, în căutarea mirării... Și e fericită. Admiră pe oricine are curajul să scrie ceva, iar zilele trec mai ușor.
Brusc, a dispărut din spațiul virtual.
Am sunat-o.
I-am auzit respirația greoaie. Sufocată de frisoane, dureri de cap și probleme digestive.
Apoi, intubată, aproape de vămile fricii, insuportabila realitate,
dar atât de adevărată, iar eu de tristețe m-am trezit revoltată de situația ei.
Poate că îi ghiceam gândurile, fierbințeala... Poate îi lipseau o vorbă, o
cafea, un ceai...
Cine ar fi crezut că o ea atât de puternică să se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Poate o știa vrednică și cu trebuințe, cu multe „găuri“ pe care nu mai știa cum să le umple.
A fost o perioadă de pierdere de sine (cum spun poeții),
a rămas în urmă cu multe... dar a mers mai departe, mult prea departe, prea
mult de mers (să tot fie opt-nouă ani), cu un vis nou care a întărit-o. (va
urma)
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu