Astăzi a fost pentru tine

... fiecare clipă adunată într-o clipă

poate

fără vreun semn ceva

bântuit temător nebunesc

dar nu

abia de ieri au albit pădurile

cu palmele înghețate

te loveai de cioturi nevăzute

de copaci doborâți

de furtună

nu se vedea capătul

nici luminiș

pe aproape

totul pierea ca într-o destrămare

aici

acum

fiindcă atât te-a iubit Dumnezeu

te-a pus puțin deoparte

printre miniaturi în ceață

nisip saharian

toate deodată

și poezie

ce altceva ar mai fi

între noi primăvara

tot mai întunecată de frig

de uitare

... o vreme 

Eli Gîlcescu

 

Dincolo de măști

... mi se pare că 

aud pomii 

respiră în locul meu

fără să știu

și vântul

printre ei

de parcă pentru totdeauna

cu putere de viață

de moarte

 

și mă bucur...

fără să vreau

de lumină

 

Eli Gîlcescu

Nici azi nu poți pune mâna în foc pentru nimeni

A luat foc primăria!

Cam așa s-au petrecut lucrurile când au venit la putere comuniștii. Să nu se mai știe ce avea omul. Să poată fi mai lesne prădatul.

Cu cine să te iei la trântă? Ajungeai neom. Bătut și alungat, chinuit ore în șir, zile, luni, ani, cu fel de fel de întrebări.

Unii abia așteptau să se pună bine cu ei. De ce nu? Dacă aveau să câștige câte o bucată de pământ. Turnau bine. Și le-a mers.

Cel mai aprig a fost T. L-am cunoscut. Îi căutam privirea hrăpăreață și lacomă... Singuratic ca o stridie. Până și vorba se auzea hoțește din gâtlejul ascuns sub cămașă. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, mi-a promis o declarație cu toate cele luate de comuniști din averea strămoșilor. N-a mai venit. Cum era s-o scrie. Când nu-i păsa de nimeni și de nimic. El voia un singur lucru: să toarne bine ca să se pricopsească.

Ca și cum nu era destul, după ce s-au mutat la oraș, i-a turnat iar.

Aștia erau pe atunci, se legau între ei ca să profite. Drumurile lor erau mai alături de cei cu omenie și credință. Nu știu dacă aveau porecle printre ceilalți. Ar fi meritat.

Păcat, acum nu-i mai poate vizita stafia boierului Lenoiu. Pe mulți i-a lăsat întunericul într-un loc mai așezat. Cu atât s-au ales. Poate au aflat dincolo mai multe: la ce este viața, la ce nu e. Pentru că doar Dumnezeu vede inimile înșelătoare. Și tot El le caută să primească ceea ce merită. Mai devreme sau mai târziu.

Nici azi nu e ușor să stai liniștit prin locurile acelea. Chiar dacă încă mai există ceva din moșii și strămoșii noștri care așteaptă să se întoarcă acasă primăvara.

Eli Gîlcescu

Spor de vaccinare

Trăim într-o lume care s-a obrăznicit din cale-afară. Sigur, cine se respectă nici nu o bagă în seamă. Nu face doi bani deranjul. Numai așa s-ar vedea deosebirea.

Oricâte rugăciuni, pedeapsa tot cade. Și asupra mea... de câte ori?

Am trăit fără vaccin, dar am fost atacată din toate părțile de cei mai agresivi viruși. În special gripali.

Prin 1971, la Ocna Sibiului. Isabela face febră brusc. Am purtat-o pe brațe până la spital. Diagnostic: pojar. Trebuia izolată.

Prietenii mei de la Sibiu mi-au oferit o cameră. Dimineața, plecam la tratament. Trebuia să trec calea ferată, ca să ajung în stație.

În lipsa unui vaccin, și-a făcut de cap. Virusul a făcut peste 200 milioane de victime. 

S-a legat de mine hepatita (n-am cerut #spor de contaminare, nici atunci, nici acum). Chiar dacă a declanșat un #accident în lanț în corpul meu.

Plecarea în Siria, condiționată de vaccinare antivariolică. Grea boală. Și atunci am avut reacții adverse. Febră mare. Local, semn de variolă. Eram predispusă. Se știe că variolizarea a continuat și după descoperirea vaccinului. În 1977, când am primit doza de vaccin antivariolic, încă mai existau cazuri minore și mortale.

După 4 decenii, pandemia de Covid-19 se confruntă cu dificultăți. Ca și atunci, numai prin vaccinare poți răpune virusul. Nu-l poți lăsa să circule! Nu poți îndemna oamenii testați pozitiv să circule, devenind sursă de îmbolnăvire pentru cei sănătoși! 

După cum vedeți, virușii s-au ținut după mine, ei mai mult călare, eu pe jos... Cât pe ce să mă răpună. Vorba aia, suferi o viață, și mori, din te miri ce, o dată.  (va urma)

Eli Gîlcescu

7. 02.2021