Diptic poetic

Poem scris la patru mâini, acum 12 ani, împreună cu poetul Constantin Preda – 

un duet poetic virtual, luminos și drept.
 
Rochița cu miros de vanilie
 
Din nemărginirea câmpiei oltene
când toamna miresme așterne,
pasul tău să mă-nfioare,
cât de sublim amurgul pare.
 
Doamne, ce era să fim!
sfâșiere-n strigăt –
două roze
dulci narcoze,
doamna mea,

doamna mea,
șipot albastru de cișmea
toamnă grea, toamnă grea,
suflet izgonit din ea
cu o fustă de lalea,

mă visez floare
scrisă-n calendare
să-ți fiu la picioare
și la cingătoare

câte vremuri călătoare
câte păsări n-au alt merit

câți bondari, câte albine
fără minte cărăbușii
în prea târziul ierbii
acolo unde pasc cerbii

una cu pământul
îngerii să-mi poarte gândul

Eu și El
(dintr-un dialog virtual)
În amintirea poetului Constantin Preda.

Cutremurat de un înger printre noi

fără loc
nici în lumea lor
nici în a celor rămași

ce blestem,
ce semne ascunse,
ce zgâlțâială de-o clipă –
îndeajuns să întoarcă vremea pe dos

când prea e greu
cu cele grele,
vorbe pe-alături

în loc de mulțumire
mi se zbate pleoapa stângă…
iar ceasul încă nu a sunat

În memoria poetului George Tei, plecat în dimineața de 22 august 2025.
În aceeași zi, la Târgu Jiu, pământul s-a cutremurat scurt, la ora 14:18.

Eli Gîlcescu

O prietenie așa cum a fost, cum e

De multe, de prea multe ori, realitatea e plină de fisuri.

Ileana Vulpescu, De-amor, de-amar, de inimă albastră

Verticalitatea morală este un dar de la Dumnezeu. Să nu fii niciodată descurajat de lipsa de verticalitate a celorlalți. 

Ileana Vulpescu (21 Mai 1932 – 11 Mai 2021)

Nici nu știi cîtă nevoie am de lumina din trecut.

Ileana Vulpescu 

Eli Gîlecscu

11 Mai 2025 

Am pierdut totul

Chiar nu știu câte lucruri

și noaptea aceea

între un pas și încă unul

împărțeam totul frățește

durerea, prăpastia și

atât de simple cuvintele pe care le spuneam fără teamă

prin grădina străveche, încercuită azi de ziduri înalte

 

poate că ar fi bine să nu vorbesc despre

ochii obosiți în fiecare primăvară-toamnă,

închizându-se încet-încet ca margareta în întuneric,

până nu mai rămâne nimic

 

doar minciună și strigăte sedițioase și încă ceva

să mă surprindă nepregătită înainte de a fi spus 

ceea ce simt

sau ce merită spus printre șocuri întârziate

de acea întâmplare

 

în afara unui gând

neașteptat de timp

și lumină pe sufletul meu –

în ciuda tuturor, o ,

în ciuda a tot 

Eli Gîlcescu

Clarice Lispector (citat)

Burlington, 15-16 Martie 2025

Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu

Din colecția Arta conversației 21 „O carte în dar”

In memoriam 

© copyright 2024 (text și ilustrații în lucru)

Eli Gîlcescu

Ileana Vulpescu
(21 Mai 1932 – 11 Mai 2021)

De partea frumoasă a vieții

Ileana Floarea Vulpescu
21 Mai 1932-11 Mai 2021

S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut, și a citit, și a trecut prin ea adânc 

ca un copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă

trupului, atât cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva,

ca altceva să-i ia locul.

Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi,

aș simți-o ca o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini,

întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori

și nu numai.

S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare,

s-a stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum nimic n-a fost

să deschidă iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.

 

(Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu, o carte in memoriam, în curând)

Eli Gîlcescu

* * *

Cât de olog e cuvântul

cine să-l creadă

săpat pe o piatră

înfioară 

noaptea

de nicăieri

strigă 

dar strigătul

cu milă ține pământul

sărută 

lumină un nume

 

Eli Gîlcescu

Într-un zâmbet fără interdicție

... ne-am plâns

fără să ne fi auzit

până ne-au strâns inimi

cu fiecare clipă creșteam

drept și sincer

pe lângă toate

 

fără să ne fi auzit

ne-a plâns și marea

în legitimă apărare

ca un poem fără cuvinte

 

într-un zâmbet

și nu o dată

ne-a fost sortit să ne revedem...

 

până și ploile s-au mai liniștit

și vântul

 

asta înseamnă iubire

descătușare

tihnă

 

toți unul

același Dumnezeu

Eli Gîlcescu

Te-am plâns și te-am tot plâns

… când tac toate

în necuprins

tac

până când nimeni nu va ști

când tu treceai sau eu

treceam

dintr-o clipă în alta

mai vorbind de una de alta

am plâns...

înfrângerea ta

a întrecut cu mult izbânda celorlalți

 

Eli Gîlcescu

Pot s-o iubesc până la capăt

... fără să înțeleg această furie absurdă, și ploile în opoziție cu iarna, și 

lumina fără putere, ca și cum o toamnă nesfârșită ar domni peste grădini

cu greutate, fără s-o audă.

Doar o visez. La fel de solemnă.

Și demnitatea care i s-a cuibărit în trup. Și fala, și maiestatea impunătoare.

Și cântecul ei trist până la capăt

Chiar dacă viața, ploaia și norii nu țineau pasul cu ea

amintirile ei fragile, rezervele ei simple, nicidecum luxoase,

i-au redat putere și curaj.

Uneori i se părea că Dumnezeu și lumea o uitaseră. 

 

MB: „Nu l-ar putea lua Municipalitatea, direct?“

IB, mai inspirată, mi-a propus să-l iau eu.

Sau cei 4349 membri Arta conversației.

Totul s-ar termina în liniște și în chip fericit.

Mai ales discret. Fără firme intermediare. Fără publicitate.

Fără acest divertisment „cool“ printre locuri rare și rime agile.

 

Ne-a lăsat dragostea în palmă, iar noi am murit-o a doua oară.

Vechi cicatrici ca picăturile de ploaie pe genunchi și glezne –

cicatrici ce o despart de cei care n-au apărut niciodată în duminicile de ieri,

pe care le-a iubit și în care a crezut

pentru că au însemnat totul.

Fie și aripi pentru încă un centimetru de viață

într-un curcubeu,  

când și când,

zâmbind

 

Eli Gîlcescu

7 dec. 21 (aproape 7 luni in memoriam)

Plimbare de voie

... printre cărți rare 

ce par a ține de acea scriere universală –

un paradis 

din care nu se poate ieși 

decât prin trădare sau moarte

între iubita abandonată și noua locuință

nu-i cine știe ce deosebire

fie pentru un motiv sau altul,

printre haimanalîcurile celorlalți rațiunea

în locul instinctului

unei limbi de lemn tembelizat de mizerie –

inamicul jurat al oricărei schimbări

 

pentru o clipă numai, își ascultau cu grijă sufletul

fără măști, printre semne și simboluri,

fără teama de oameni

solidari

în locul unde îmboboceau poeme

cu petale de-ntuneric și surâsuri ferecate

într-un gând comemorat ortografic de-un punct,

o nouă odisee dintr-un nimic și-o floare (in memoriam)

 

Eli Gîlcescu

Astăzi a fost pentru tine

... fiecare clipă adunată într-o clipă

poate

fără vreun semn ceva

bântuit temător nebunesc

dar nu

abia de ieri au albit pădurile

cu palmele înghețate

te loveai de cioturi nevăzute

de copaci doborâți

de furtună

nu se vedea capătul

nici luminiș

pe aproape

totul pierea ca într-o destrămare

aici

acum

fiindcă atât te-a iubit Dumnezeu

te-a pus puțin deoparte

printre miniaturi în ceață

nisip saharian

toate deodată

și poezie

ce altceva ar mai fi

între noi primăvara

tot mai întunecată de frig

de uitare

... o vreme 

Eli Gîlcescu