Când plouă,
îmi amintesc grădina plină de aluni,
și nucul, în vacarmul graurilor,
înecat în cețuri –
prea curând...
Tăceri, umbre de zi,
în noaptea de pradă.
N-o să-ți vină să crezi
cum într-o clipă
nimic din ce-a fost odinioară –
ca pretext,
un ornic –
s-a oprit odată cu tine.
Doar eu îl urmez de departe,
plângând.
Firește,
totul e relativ.
Eli Gîlcescu
1.06.2025
