În ziua de 12 februarie 2021 — aproape un palindrom — am scris această poveste (La ce e viața, la ce nu e), pornind de la un eveniment care a marcat o comunitate mică, dar plină de amintiri și suferințe.
A luat foc primăria din Berlești, când comuniștii au venit la putere. A fost un gest nu doar de distrugere fizică, ci și de ștergere a trecutului omului, a ceea ce-i aparținea. Ca să nu se mai știe ce avea omul. Ca să poată fi mai lesne prădat.
Cu cine să te iei la trântă? Ajungeai neom. Bătut și alungat, chinuit ore în șir, zile, luni, ani, cu fel de fel de întrebări.
Unii abia așteptau să se pună bine cu noua putere. De ce nu? Dacă aveau să câștige câte o bucată din pământul boierului. Turnau bine. Și le-a mers.
Cel mai aprig a fost T. L-am cunoscut. Îi căutam privirea hrăpăreață și lacomă... Singuratic ca o stridie. Până și vorba se auzea hoțește din gâtlejul ascuns sub cămașă. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, mi-a promis o declarație cu toate cele luate de comuniști din averea strămoșilor. N-a mai venit. Cum era să o scrie? Când nu-i păsa de nimeni și de nimic. El voia un singur lucru: să toarne bine ca să se pricopsească.
Ca și cum nu era destul, după ce s-au mutat la oraș, i-a turnat iar.
Aștia erau pe atunci — se legau între ei ca să profite. Drumurile lor erau mai alături de cei cu omenie și credință. Nu știu dacă aveau porecle printre ceilalți. Ar fi meritat.
Păcat, acum nu-i mai poate vizita stafia lui Lenoiu. Pe mulți i-a lăsat întunericul într-un loc mai așezat. Cu atât s-au ales. Poate au aflat dincolo mai multe: la ce este viața, la ce nu e. Pentru că doar Dumnezeu vede inimile înșelătoare. Și tot El le caută să primească ceea ce merită. Mai devreme sau mai târziu.
Nici azi nu e ușor să stai liniștit prin locurile acelea. Chiar dacă încă mai există ceva din moșii și strămoșii noștri care așteaptă să se întoarcă acasă.
Eli Gîlcescu
12.02.2021
Să nu îmi ceri să uit
Întârzie un dor
la hotarele Amaradiei
de la Scrăzi
până la Stejari, drept spre ponoare,
acolo unde dedițeii în somn de frunze
renasc
noaptea de migdală
cu vise,
cu viața tihnită dinainte,
peste această pădure
la locul ei
răbdătoare
această apă liniștită
și ce greu le-a fost
n-ai de unde să știi
când s-au îmbrăcat de sărbătoare
au iertat totul
Eli Gîlcescu
Revelații 77 Vremuri reci, Editura PIM, 2024, p. 68
