Și nu e încă iarnă

Câteodată e prea devreme 

până îmi dau seama că 

puțin mai rămâne

puțin mai rămân

cât timp mai e

pierdut și confuz

câteodată e prea târziu 

până îmi dau seama

cât timp mai rămân

puțin mai rămâne

puțin mai rămâi

 

Eli Gîlcescu

7.02.2024, Burlington

Pot s-o iubesc până la capăt

... fără să înțeleg această furie absurdă, și ploile în opoziție cu iarna, și 

lumina fără putere, ca și cum o toamnă nesfârșită ar domni peste grădini

cu greutate, fără s-o audă.

Doar o visez. La fel de solemnă.

Și demnitatea care i s-a cuibărit în trup. Și fala, și maiestatea impunătoare.

Și cântecul ei trist până la capăt

Chiar dacă viața, ploaia și norii nu țineau pasul cu ea

amintirile ei fragile, rezervele ei simple, nicidecum luxoase,

i-au redat putere și curaj.

Uneori i se părea că Dumnezeu și lumea o uitaseră. 

 

MB: „Nu l-ar putea lua Municipalitatea, direct?“

IB, mai inspirată, mi-a propus să-l iau eu.

Sau cei 4349 membri Arta conversației.

Totul s-ar termina în liniște și în chip fericit.

Mai ales discret. Fără firme intermediare. Fără publicitate.

Fără acest divertisment „cool“ printre locuri rare și rime agile.

 

Ne-a lăsat dragostea în palmă, iar noi am murit-o a doua oară.

Vechi cicatrici ca picăturile de ploaie pe genunchi și glezne –

cicatrici ce o despart de cei care n-au apărut niciodată în duminicile de ieri,

pe care le-a iubit și în care a crezut

pentru că au însemnat totul.

Fie și aripi pentru încă un centimetru de viață

într-un curcubeu,  

când și când,

zâmbind

 

Eli Gîlcescu

7 dec. 21 (aproape 7 luni in memoriam)

O dimineață în așteptare...

... astăzi

ca mai toate diminețile mele

care au văzut multe

despre unele vorbesc

pe altele le trec sub tăceri

până rup frica de noapte

și nu știu ce aștept

ca nu cumva să se dea peste cap o toamnă ca aceasta

Eli Gîlcescu