Chiar vrei să-mi pui în palma mea
O stea de necuprins,
Când clipei, transformată-n scrum,
Iar focul i-ai aprins?
Chiar vrei să vin în lumea ta,
De cântec şi de dor,
S-o-mpodobim măcar o zi
Sau până am să mor?
Şi-atuncea, noi, prin ger, ninsori,
Vom fi în lumi de basm,
Ce ne-am clădit-o prin scrisori,
Dar fără vreun poştaş.
Pe drumul vieţii vom răzbi
Şi ne-om găsi plângând,
Noi, doi pribegi, cu dor nebun,
Ca-n noaptea de Ajun.
Acolo, sus, se-aprinde-o stea.
Noi doi, lângă-un izvor,
Vom fi, mereu, îndrăgostiţi
De-un vers nemuritor.
