Se aud zorile

din ale mele toate zorile

tot mai neajutorate

fără îngerul păzitor de aer

apă

pământ

 

doar impulsuri din ce în ce mai rare

îndeajuns de neajuns

toată grijania mocnind în vene

tot mai buimacă încolo-încoace 

aproape mai îngăduitoare

dinspre dimineți

mai cu inimă –

zori noi – aripă de libelulă

și lumina lunii rătăcind la un loc

printre liniști și pietre

cu ce of o mai țin în loc

fără niciun semn

fără singurul antidot 

un spectacol fără reguli

după voia ei

mă poate îngrozi, liniști

 

ciudat,

nu toți oamenii rămân la fel după

chiar dacă poartă aceeași cruce

 

numai cel ce vede și aude

e pe cale să facă concesii

neștiind cine va pierde

cine va câștiga

când nu voi mai fi

 

Eli Gîlcescu

1 Aprilie 2024, Burlington

Și ploile

Când încerc să te strig

alte ploi 

mi-ar da tot

căutându-mă în zori

să le-ascult

Eli Gîlcescu

Până-n zori

Ce fericită sunt că mi-a fost hărăzită o lună de minune-n viaţă. Eu am o lună de fericire pe care nimic n-o poate schimba, pe care nimeni nu mi-o poate lua. Doamne, câţi oameni pot spune c-au fost o lună fericiţi în viaţa lor?
Şi deodată mă simt bogată, mă simt dăruită cu cea mai frumoasă bogăţie a lumii.

Arta Conversaţiei – Ileana Vulpescu