... sau un loc unde nu credeam că voi fi
Eli Gîlcescu
aprilie 16, 2021
aprilie 13, 2021
Neprevăzute
Pentru că m-au devorat puţin câte puţin,
cuvintele
mă părăsiseră deja.
Fără vreo îngăduință din graba lor.
La fel cu ele, oamenii!
Porneau pe drumuri diferite
în căutarea a ceea ce înseamnă viață.
Câte piedici, câte lucruri de care înainte habar n-aveam!
Și ploile deveneau cât se poate de prevăzătoare.
Deși nu știau nimic de aceste vremuri tulburi,
cu simțul măsurii, se arătau și peste moșia lui Lenoiu
până când ovăzul ce-l înșirasem prindea rod.
Altceva, nimic!
Doar o liniște solemnă peste locurile cufundate în amintiri.
Eli Gîlcescu
13 apr.21-14 apr.21
aprilie 12, 2021
Ca și cum n-ar mai fi altceva
Și acest „să ne amintim“
de pe vremea când un anume gând
înfrumuseța
realitatea.
De atunci, tot felul de zvonuri,
care mai de care... De îmblânzit, măcar.
Parcă în dușmănie, ne da bolii.
De izolat, nicidecum.
De omorât, nici atât.
Doar slobod, în timp ce unii spun că nu e.
Alții, că l-au prins.
Iar alții sunt de părere că nici dracu nu-i vine de
leac.
Din izoletă,
printre jocuri din condei, cu putere de viață,
de moarte... nu se arăta oricui.
Eli Gîlcescu
12 apr. 20-12 apr. 21
aprilie 11, 2021
aprilie 02, 2021
Între totul și nimic
M-a atacat întrebarea din toate părțile, zile în șir, în regim de urgență, neputincios și laș, fără să dau cu banu’ când e să scriu ce (nu) am înțeles din această viață, uneori la vedere sau ascunsă de ochii lumii. O mască.
Și nu știu de unde s-o apuc, de unde mai e sau ce-ar mai fi
putut să fie, să aducă cât de cât cu realitatea, să nu pară un vis trecerea... din ce în ce, cu pofte, interese, minciuni, frivolități.
Câte vieți
într-o viață? Cu bune sau rele, fără să le mai poți deosebi? Câte vrea Dumnezeu?!
Cu fiecare
zi se tot îndepărtează, până ce atârnă de un fir, rătăcită
în întuneric, uneori, cu gânduri bolnave, tremurânde, speriate. Atunci îi
prețuim puținul care rămâne, înțelegem că
toate lucrurile bune au un sfârșit, așa și ea, oricum ar fi, la anaghie, o
iubim.
Pentru mine, viața e viață, nicicând de ochii lumii, nici în concurență
cu cei mai norocoși, doar privilegiată față de mare majoritate a semenilor mei.
Atât cât m-am priceput s-o încetinesc, să o descurc, cât am izbutit s-o
întrețin, cât am reușit să mă împac cu ea, cât de des m-a trezit la realitate, blocându-mi
alegerile, de câte ori m-a lăsat fără cuvinte, de câte ori mi-a aruncat plasa
de siguranță,
de câte ori m-a învățat lucruri noi despre oameni, oameni obișnuiți care
devin monștri sau eroi, oameni care își fac rău unii altora, oameni manipulați,
oameni slabi, fără demnitate, oameni mult mai mult, sau mult mai puțin, sau
totul.
Chiar dacă mi-a vindecat rănile, mi-a ascultat visele și m-a ajutat să aleg
ce e mai bine pentru mine în această pandemie (fie și un vaccin Pfizer),
pe lângă lecțiile de engleză (Duolingo) și un jurnal de martor (un fel
de hoție cu dichis), nu refuz să mă expun într-o aventură îndrăzneață din care mai
am de învățat.
Sau așteptând miracolul în viața cuiva.
A scrie aici înseamnă să fiu în viață, să-i fi
înțeles lecțiile trăite, să-i pot îmbrățișa fiecare primăvară, să o apăr de
meschinăria vieții...
Pentru că timpul contează.
Pentru o viață care s-a înfruptat din trupul meu...
Ea, viața, între totul și nimic. Sau...
La ce e, la ce nu e, când o primești, fără să mulțumești, te bucuri de ea, fără să știi cum, o dai altora, când nu știi unde ai ajuns și o pierzi, fără să-ți dai seama (Voltaire).
Dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să-ți dea (Ileana Vulpescu).
Iar la sfârșit, Maria (tu însăți chestionată), după atâtea înțelesuri, ce așteptări ai de la viață?
Eli Gîlcescu
https://mariabacescu.ro/63-eli-gilcescu-ce-am-inteles-din-viata-asta/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)