iunie 21, 2021

O notă informativă

S-a înălțat

... fără interdicții, fără reguli,

purtând incomod coroana de spini.

 

S-a înălțat

... ascultând marea din toate părțile,

ca și cum ar simți ce se petrece.

 

Eli Gîlcescu


S-a înălțat

... fără interdicții 

fără reguli

 

doar o notă informativă

purtând incomod și murdar

coroana de spini

 

Eli Gîlcescu


iunie 19, 2021

Prevestiri

M-am visat cu toate păsările

în jurul meu

ulii adunați deasupra

(pentru nimic în lume să nu te încrezi în ei

nu știi de ce sunt în stare)

până și câinii au răgușit de atâta lătrat

și ciorile

un adevărat pogrom

părea

că totul se va sfârși

și ceruri în întuneric

și plânset

și cântec

... de îngropăciune

aici, acolo și peste tot

eu prin ele

de când ai plecat

 

Eli Gîlcescu

iunie 17, 2021

O poveste cu 71 de prieteni

 


O trecere... în tăcere

... sau o tăcere care nu e tăcere

printre întristări

greu de descifrat

de departe

de unde nimeni nu mai vine

din loc în loc inimi

bat și nu tac

nu aud

totul o tăcere

doar senzația de bucurie pe care o știu pe dinafară

nimic altceva

când ochii se vor umple de lacrimi

și tu știi de ce


Eli Gîlcescu


iunie 02, 2021

Așa s-a stins

... căutând un indiciu

fără să dea glas

din tot ce a văzut

ce a citit în oameni

ce a trecut prin ea

 

acolo

unde bunătătea se simțea

peste tot

nimic interzis

nimic incomod,

doar un cuvânt

sau câteva să fi fost

 

și atâtea altele

 

într-o noapte,

una singură și lungă,

ascultând marea

din toate părțile,

ca și cum ar simți ce se petrece


(un poem în lucru, scris (ca toate celelalte) cu dragoste, admirație și respect, neschimbate)

 

Eli Gîlcescu


mai 23, 2021

Așa mi-a rămas în minte sărutul


... până departe, până aproape,

afară de tăcere,

nu mai era nimeni,

nimeni

într-o altfel de trecere peste

toate vocile,

toate artele,

bine păzite,

și încă ceva mai mult

decât aș fi visat vreodată

 

Eli Gîlcescu

https://artaconversatiei21.blogspot.com/2021/05/asa-mi-ramas-in-minte-sarutul.html