poate ceva ieșit din tipar,
ceva ce trebuie împărțit,
la timpul și la locul lui, în tăcere –
o lansare verde și dulce,
Mulțumesc, Simona, David!
A fost o întâlnire, caldă, tandră, vie.
Cu un zâmbet și o inimă care ascultă înainte să citească.
Eli Gîlcescu
22.06.2025
Pentru
o vreme sau
de ce
nu pentru mai multă vreme
mă răsplătește în tăcere
Eli Gîlcescu
15 Iulie 2024, Burlington
Sau o tăcere care nu e tăcere
de prea multă iubire
întristări greu de descifrat
din loc în loc bat inimi
să nu aud noaptea
mai aproape de idele lui martie
pe care o știu pe dinafară –
nimic altceva
iar ochii se vor umple de lacrimi
și tu știi de ce
scriu tot mai rar
tot mai rar...
Nu mai avem a ne spune mare lucru
nici strângere de mână,
nici interes
nici zgomotul uitării prea mare
de preaplinul amintirilor
parcă n-ar exista
și tăcerile
mă vor uita
în zori
înainte de ploaie
înainte
să-ți spun de toamna din noi
Eli Gîlcescu
16-18
Martie 2024, Burlingron
Și dacă e în mine? Mai știi? Poate de la spitalul cu somități. Îi vezi doar la internare (dacă ai noroc).
Mi-ai spus că te bucuri că am scăpat de acolo. Dar dacă n-am scăpat.
Dacă ți-aș fi povestit, poate că nu credeai. E spitalul unde l-ai născut pe Andrei. Ții minte? Același spital care la naștere l-au suspectat de... Și el nu avea nimic. O altă poveste pe care trebuie s-o scrii cândva.
Nu, mai bine nu scriu prin ce am trecut. Sunt multe de povestit. Vorba poetului „aș vrea să spun mai mult, dar nu e posibil“.
Dar dacă am fost contaminată și am tratat-o băbește. Pentru că, la scurt timp, a recidivat. Cu ParaSinus și Sirop din Lichen de Piatră. M-am vindecat greu.
În Săptămâna Patimilor am muncit mult. Prea puțin am citit și scris. Doar gânduri adunate de peste tot. Unele parcă au intrat în inimă, ca o taină dulce.
Se spune că „plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine“. (Anne Frank)
Poate că într-o zi totul se va termina. Greu de spus.
Spun poeții că în acest an lumina sfântă este mai prețioasă ca în alt an. Ne reîntoarce la o viață normală de familie, plină de iubire, de credință.
Uite, m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Știu că îmi va fi de ajutor la nevoie. Poate fi biserica mea. Între cireși și vișini, privindu-i cum înfloresc și rodesc. Și într-atât de mare e asemănarea dintre noi! Și atunci încep să visez. Visez atât de frumos în preajma lor. Și nu mi-e interzis. Nici porunci nu-mi dau. Chiar dacă nu voi mai putea ieși niciodată.
Și totuși grădina e singurul loc unde nu mă tem de liniștea ei. Și nici tristă nu pot fi. Nici singură nu-s. Între cei 3 nuci poezia există. Și pacea odată cu ea. Și viața de peste tot. De data asta să știu pentru ce este. Și florile tot de la ea. Ca o atingere tandră și un zâmbet.
Ce greu în asemenea vremuri!
Încerc să mă agăț de ceva... și atunci privesc din nou grădina, urmăresc nucul dacă a înflorit, și îmi par toate în bună rânduială, iar pentru o clipă scap de cruzimea asta. Uneori, mi se pare că aud pomii cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre ei de parcă pentru totdeauna cu putere de viață de moarte. Și mă bucur, fără să vreau, de lumină, într-un loc unde mă ascund, la repezeală.
Știu că mă vei privi mai cu milă, poate că mă vei ține de mână... să mă răsfeți cu o simfonie învăluită în tăceri. Sau în tăcerea care rămâne.
Eli Gîlcescu
19-20 aprilie 2020
... de tăcerea ta
de strigătul unui apus
buimac
numai atât cât
undeva
nu prea departe
o furtună pe cer senin
mă va lua
spre capătul ei
Eli Gîlcescu
... sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat și nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzația de bucurie pe care o știu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
și tu știi de ce
Eli Gîlcescu
